Au fost azi în vizită la Roxana, fetița din Vaslui care își dorea piure cu carne. Cum arată noua ei casă și cât de mult s-a schimbat micuța

Au fost azi în vizită la Roxana, fetița din Vaslui care își dorea piure cu carne. Cum arată noua ei casă și cât de mult s-a schimbat micuța
Au fost azi în vizită la Roxana, fetița din Vaslui care își dorea piure cu carne

Cazul revoltător al unei fetițe din Vaslui a înduioșat o țară întreagă! Copilei i-a fost luat un interviu în care a mărturisit că tot ce își dorește e să aibă ce să mănânce. Fetița de 9 ani se duce flămândă la școală. Nu este singura, peste 30.000 de copii din România renunță în fiecare an la școală, cei mai mulți din cauza sărăciei.

Fetița, pe nume Roxana, doreștea să devină medic. În total, familia Pruteanu are cinci copii, potrivit stirileprotv.ro. Băiatul cel mare are 16 ani. El a abandonat deja școala pentru a munci cu ziua. Tatăl lor este foarte bolnav şi a căzut la pat de 3 ani. Tot greul pică acum pe umerii mamei. Cei şapte trăiesc din ajutorul social şi din alocaţiile celor mici, în total în jur de 800 lei. Cea mică, Roxana, a dezvăluit că îi este atât de foame de cele mai multe ori la școală, încât se simte extrem de rău. Micuța visează să mănânce un piure cu carne și o salată.

Dialogul purtat la vremea respectivi a făcut ca o țară întreagă să lăcrimeze. Printre atâtea și atâtea fake-uri contemporane, povestea Roxanei nu avea cum să nu impresioneze.

Reporter: Sunt zile când te duci flămândă la şcoală?
Roxana: Da. Se întâmplă des. Ceilalţi copii au pachete. Eu, nu. Mie mi-ar plăcea să mănânc biscuiţi. Mă simt rău…
Reporter: Ți-ar plăcea altceva?
Roxana: Un piure cu carne, o salată. Cam atât mi-ar plăcea…

”Vă mai aduceți aminte de Roxana, fetița cu pireul?”

Roxana s-a mutat în casă nouă și este foarte fericită. După aproape 3 luni de zile, viața Roxanei este cu totul altfel. Și spune chiar ea că viața ei este ”mai bună”. Își dorește în continuare să devină doctoriță și, fiindcă a fost luată prin surprindere, este foarte rușinoasă. Însă trebuie remarcat că Roxana își făcea temele atunci când a fost surprinsă de camera de luat vederi. Mama ei gătea, ceilalți frați se jucau sau aveau alte preocupări. Normalitate.

Este un nou început pentru Roxana și pentru familia ei. După o perioadă extraordinar de grea din viața lor, există ”foarte multă bucurie în această casă”. Banii donați de oameni cu suflet au ajutat o familie să vadă viața cu alți ochi.

https://www.facebook.com/casashareromania/videos/1329488227190599/?__xts__[0]=68.ARBEYtQ2HjzWIlpBS67ari3VQRilfi6CkT7p329fiTXxHWON1omBMKWTswFuZQs5zEwBD42-COHbd85WaYhIiK_6dw0UeYATOLYBfQlVeR8Dd3hhnLwVEvT2A1aWRALahfCWJ7JOtIwdy6AmQ6z-MVPTEFr3LTrFfGR0NWgdB3eZrbU39kjBpVzjq7TlwNWM9J0Itl3PvJQ_KCbCVpcqUocbPnx68DI7veZkrUX9o5gQOSoeWe5hl3zPCEioak93sImb8dAFivsoHZ-x121hBqxaZ0np2K9UlJPLS18YOIkPmAVTfav334l8qHeyKarLO_Nphm1nBJqneFSwPEBREF_Z7DyoZCCYPTjRCuvr&__tn__=-R

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!