Averea președintelui SUA, Donald Trump, a crescut într-un ritm fără precedent. Astfel, liderul de la Casa Albă a obținut venituri de peste 2 miliarde de dolari în 2025 din criptomonede, o creștere spectaculoasă față de anul precedent, când încasările sale se ridicau la aproximativ 600 de milioane de dolari.
Potrivit The Washington Post, veniturile președintelui Donald Trump au depășit 2,2 miliarde de dolari anul trecut, fiind alimentate în principal de deținerile sale de criptomonede și de afacerile conexe. Cifrele indică o creștere spectaculoasă față de primul său mandat, când Trump raporta, de asemenea, venituri importante, însă la un nivel considerabil mai redus.
În 2019, Donald Trump a declarat venituri de cel puțin 440 de milioane de dolari, provenite în principal din afacerile sale imobiliare, potrivit declarațiilor financiare publicate în anul următor. În 2024, înainte de a reveni la Casa Albă, el raportase venituri de peste 600 de milioane de dolari.
Creșterea spectaculoasă a veniturilor contrazice una dintre afirmațiile repetate de colaboratorii săi, potrivit căreia exercitarea funcției de președinte i-ar fi afectat negativ situația financiară.
„Acesta este un președinte care, de fapt, a pierdut bani pentru că a fost președintele Statelor Unite”, declara anul trecut purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Miercuri, Donald Trump a susținut că veniturile sale au crescut datorită evoluției favorabile a piețelor financiare.
„Știți de ce câștig bani? Pentru că bursa este în creștere”, le-a spus Trump jurnaliștilor înainte de a urca la bordul aeronavei Air Force One, adăugând că americanii ar trebui să îi mulțumească pentru majorarea valorii economiilor lor pentru pensie.
Totuși, potrivit declarațiilor sale financiare, investițiile la bursă reprezintă doar o mică parte din creșterea spectaculoasă a averii sale în cel de-al doilea mandat. Veniturile raportate de Trump au crescut cu peste 1,6 miliarde de dolari anul trecut, cea mai mare parte a sumei provenind din deținerile sale de criptomonede și din afacerile conexe, într-o perioadă în care Administrația sa a relaxat reglementările privind piața cripto.
Aceste câștiguri evidențiază schimbarea majoră a structurii averii lui Donald Trump față de primul său mandat. Dacă în trecut principalele surse de venit erau hotelurile, terenurile de golf și celelalte proprietăți imobiliare pe care le deține, în prezent investițiile în criptomonede ocupă primul loc.
Cu toate acestea, afacerile imobiliare continuă să îi aducă venituri consistente. În 2019, Trump a raportat cel puțin 389 de milioane de dolari proveniți din acest sector. Clubul de golf Trump National Doral, din Florida, i-a generat atunci venituri de 77 de milioane de dolari, iar proprietatea Mar-a-Lago a adus 21 de milioane de dolari.
CITEȘTE ȘI: