Pentru astăzi ți-am pregătit un banc care îți va aduce zâmbetul pe buze. Bulă ”lovește” din nou cu o întâmplare haioasă chiar la școală.
Bulă era elev în clasa întâi. În fiecare zi, venea cu hamsii de mirosea școala ca o pescărie. La un moment dat, învățătoarea îi anunță că a doua zi vor avea inspecție și îi atrage atenția lui Bulă să lase hamsiile acasă măcar în ziua respectivă și să își ia altceva de mâncare la el.
A doua zi, inspecție! Ora decurge bine, vine pauza. Inspectorul rămâne și în pauză să vadă ce fac elevii, dacă mănâncă frumos și igienic. Fiecare își pune șervețelul pe masă și scoate unul – un sandwich, altul – biscuiți, etc.
Bulă întinde un prosop pe masă și scoate dintr-o pungă o grămadă de icre negre. Învățătoarea înlemnește, inspectorul salivează.
După ce trece inspecția, învățătoarea îl ceartă pe Bulă:
– Bine, măi, obraznicule, până acum veneai cu hamsii și acum vii cu icre negre? De unde le ai?
– Nu, doamnă! Toată noaptea am stat și am scos ochii la hamsii…