Bucureșteanca din imagine a băut o bere într-un club din Centrul Vechi și a ajuns la spital în stare gravă. Cutremurător ce au descoperit medicii în bere

Bucureșteanca din imagine a băut o bere într-un club din Centrul Vechi și a ajuns la spital în stare gravă. Cutremurător ce au descoperit medicii în bere
Bucureșteanca din imagine a băut o bere într-un club din Centrul Vechi

O tânără din București a dorit să se relaxeze, alături de prieteni, într-un club de ”fițe”, numai că a avut parte de o experiență pe care nu o va uita niciodată. Și-a lăsat băutura nesupravegheată, câteva minute, iar după ce a băut și-a pierdut cunoștința.

Fata a fost dusă de urgență la spitalul Universitar și, spre surprinderea tuturor, medicii i-au descoperit în sânge opioide şi amfetamină. Bineînțeles, fata a făcut plângere la poliţie. Spune că i s-a făcut rău, se simțea slăbită și i se ”tăia” vederea. Iar după ce și-a revenit din leșin se simțea ”tot mai rău”.

“Mi-am luat o bere, mi-am salutat prietenii, până în momentul în care mi s-a făcut rău, mi-am pierdut cunoştinţa. Am ajuns la Spitalul Universitar unde concluzia nu a fost a mea ci a doctorilor, faptul că am substanţe interzise în sânge pe care, de la sine înţeles, nu le-am consumat de bună voie. Opioide şi metamfetamină. Mă simţeam slăbită, mi se tăia vederea. Ceva specific a fost după leşin, când în loc să-mi revin, mă simţeam tot mai rău”, a declarat tânăra pentru stirileprotv.ro.

Din nefericire, nu este pentru prima oară când se petrec astfel de evenimente nedorite în cluburi, polițiștii anchetând mai multe astfel de cazuri.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!