Dumbo a intrat în competiția Desafío: Aventura cu un singur gând: să câștige banii necesari pentru operația soției sale, Alexandra, care a suferit un infarct în urmă cu câteva luni. Timp de patru luni, concurentul a rezistat în condiții dificile, a trecut prin probe solicitante și a luptat până în marea finală, unde s-a duelat cu Vladimir Drăghia. La final, a reușit să își îndeplinească obiectivul și să câștige marele premiu în valoare de 150.000 de euro.
Încă de la începutul competiției, Dumbo a vorbit despre drama prin care trece familia sa și despre nevoia urgentă de a strânge 12.000 de euro pentru intervenția medicală de la Târgu Mureș. Alexandra lucra la o creșă din Agigea atunci când a început să se simtă rău, acuzând dureri puternice în piept și în spate, iar ulterior i-a amorțit mâna.
După mai multe încercări și investigații la spitale din București, familia a ajuns la Târgu Mureș, unde medicii le-au oferit o soluție, însă costurile operației erau foarte mari.
Dumbo: „Și eu am 4.000. Direct la Târgu Mureș mă duc.”
Sergiu: „Dar ce are soția ta, dacă nu sunt indiscret?”
Dumbo: „A făcut infarct acum șase luni.”
Codruța: „Doamne, din ce cauză?”
Dumbo: „Nu știu. Nu bea cafea, nu fumează, nu are colesterol… Trebuie să strâng 12.000 de euro.

În cele mai dificile momente, Dumbo a decis să se înscrie la show-ul de televiziune, convins că poate câștiga premiul necesar pentru salvarea soției sale. Povestea lui a impresionat publicul, iar lupta dusă în competiție a avut o miză mult mai mare decât trofeul și anume sănătatea familiei sale.
„Într-una din zile mă sună de la creșă, ea lucra la o creșă în Agigea. M-au sunat colegele ei «vino că Alexandra nu e bine», a simțit o durere în piept, după o durere în spate, apoi a început să o apese și în momentul ăla i-a amorțit și mână. Am fost și la spital la București, dar nu au reușit, apoi la Târgu Mureș. E 12.000 de euro. Țin minte să i-am dat un mesaj, ea era încă în spital, că trebuie să mergem la Târgu Mureș, că eu o să mă înscriu la un show de televiziune, o să câștig și o să fac bani de acolo.”, a povestit Dumbo.
Ce va face Dumbo cu premiul de 150.000 de euro, de fapt. A spus-o în direct, la Pro TV!