Bulgaria continuă să fie una dintre destinațiile preferate ale românilor, atât pentru vacanțele la mare, cât și ca rută de tranzit spre Grecia sau Turcia. Cei care aleg deplasarea cu mașina trebuie să respecte regulile locale de circulație și să achite vinieta electronică, obligatorie pentru utilizarea drumurilor naționale.
În 2026, vinieta rămâne necesară pentru autoturismele de până la 3,5 tone, iar autoritățile bulgare au actualizat tarifele, afișate în euro și leva, în contextul trecerii la moneda europeană. Românii pot intra în Bulgaria cu cartea de identitate sau pașaportul valabil.
Pentru călătoriile cu mașina personală, șoferii trebuie să aibă asupra lor actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, asigurarea Carte Verde și dovada achiziției vinietei. Autoritățile recomandă verificarea documentelor înainte de plecare pentru a evita situațiile neplăcute la control.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă folosirea permisului de conducere în original. Dacă este prezentată o dovadă înlocuitoare, autoritățile bulgare pot reține temporar vehiculul și plăcuțele de înmatriculare până la finalizarea verificărilor.
Pentru autoturismele sub 3,5 tone, tarifele vinietei electronice sunt următoarele: o zi – 4,09 euro (8 leva), weekend – 5,11 euro (10 leva), o săptămână – 7,67 euro (15 leva), o lună – 15,34 euro (30 leva), trei luni – 27,61 euro (54 leva), anuală – 49,60 euro (97 leva). Pentru vehiculele mai grele, precum autocare sau camioane, se aplică sistemul e‑Toll, bazat pe distanța parcursă.
De la 1 ianuarie 2026, Bulgaria a adoptat euro ca monedă oficială, însă prețurile vor fi afișate în paralel în euro și leva până în august 2026, pentru a facilita tranziția.
Vinieta poate fi cumpărată online prin platforma BGTOLL, de la terminalele electronice autorizate sau prin transfer bancar. Taxa trebuie achitată înainte de intrarea pe drumurile taxate, iar cumpărarea ulterioară nu anulează sancțiunea dacă vehiculul a fost deja înregistrat de camerele de supraveghere.
În cazul plății prin transfer bancar, activarea poate dura până la trei zile lucrătoare, în timp ce achiziția online sau la terminale este procesată în câteva minute. Sistemul automat de monitorizare verifică permanent existența vinietei valabile.
Șoferii surprinși circulând fără vinietă pot primi o taxă compensatorie de 70 de leva, aproximativ 36 de euro, sancțiune aplicabilă pentru fiecare zi de circulație fără taxă. În anumite situații, vehiculul poate fi oprit până la achitarea sumei.
Pe lângă acte, legislația bulgară impune prezența unor echipamente obligatorii în vehicul: triunghi reflectorizant, vestă reflectorizantă, trusă medicală și extinctor. De asemenea, șoferii trebuie să circule permanent cu faza scurtă aprinsă pe drumurile publice.
CITEŞTE ŞI: Un vas de pescuit s-a scufundat în Marea Neagră după un atac. Sunt morți și răniți