Acasă » Știri » Cătălin Botezatu, jefuit în Londra: pagubă în valoare de 2 milioane de lire sterline. Cine e principalul suspect

Cătălin Botezatu, jefuit în Londra: pagubă în valoare de 2 milioane de lire sterline. Cine e principalul suspect

De: Andreea Stăncescu 03/02/2026 | 22:28
Cătălin Botezatu, jefuit în Londra: pagubă în valoare de 2 milioane de lire sterline. Cine e principalul suspect
Cătălin Botezatu a rămas fără ceasul său de lux / Sursa foto: Social media

Cătălin Botezatu a trecut recent printr-un incident extrem de neplăcut în Londra, după ce a fost victima unui jaf într-una dintre cele mai exclusiviste zone ale capitalei britanice. Evenimentul a avut loc seara, în Berkeley Square, din cartierul Mayfair, un loc cunoscut pentru magazinele de lux, dar și pentru faptul că este frecvent vizat de grupări specializate în furturi de obiecte valoroase. Designerul român a rămas fără un ceas de colecție extrem de valoros, într-un incident care a șocat comunitatea modei și fanii săi din întreaga lume.

Cătălin Botezatu a fost jefuit în plin centrul Londrei, în unul dintre cele mai exclusiviste cartiere ale capitalei britanice. În urma atacului, designerul a rămas fără un ceas de colecție, estimat la aproximativ două milioane de lire sterline, potrivit Daily Mail.

Cătălin Botezatu a rămas fără un ceas de două milioane de euro

Este vorba despre un model Richard Mille din seria Sapphire, considerată una dintre cele mai rare și dorite colecții din lume. Aceste ceasuri sunt realizate din cristal de safir și sunt produse în ediții extrem de limitate, fiind purtate de numeroase vedete internaționale.

Poliția londoneză a intervenit rapid după sesizarea incidentului, iar la scurt timp a fost identificat un suspect. Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Slough, a fost arestat și pus sub acuzare pentru jaf, fiind reținut în arest preventiv. Acesta urmează să fie prezentat în fața instanței pentru continuarea procedurilor legale.

„Joi, 29 ianuarie, la ora 00:14, ofițerii au răspuns la apeluri care semnalau un jaf în Berkeley Square, Mayfair. Ofițerii s-au deplasat la fața locului și au vorbit cu victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani. Mai târziu în aceeași zi, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost arestat sub suspiciunea de jaf. Sâmbătă, 31 ianuarie, Younes Djoudi, 33 de ani (27.07.1992), din High Street, Slough, a fost ulterior acuzat de jaf. El a comparut în fața Tribunalului Magistraturii din Westminster în aceeași zi și a fost arestat preventiv. Următoarea înfățișare a lui Djoudi în fața instanței este programată pentru vineri, 27 februarie, la Tribunalul Coroanei din Southwark”, a transmis un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane.

Sursa foto: Richard Mille

Cătălin Botezatu, în vârstă de 59 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți designeri români, cu o carieră solidă în industria modei internaționale. De-a lungul timpului, a colaborat cu nume importante precum Vogue și a avut ocazia să studieze și să lucreze alături de celebrul Gianni Versace. În anii ’90, și-a fondat propria casă de modă și a deschis primul boutique în România, punând bazele unui brand recunoscut.

CITEȘTE ȘI: DJ Wanda și Burlacul Barboni, poze „interzise” și un scandal de manual monden

Cătălin Botezatu, speriat de taxele din România: ”Anul 2026 va fi un an cu o criză groaznică”

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×