Cazul şocant al olteanului care a înviat când era condus la groapă! S-a ridicat din coşciug şi a cerut apă

• Știri

Olteanul a fost declarat mort în anul 1992 de către medici, dar a revenit la viaţă în clipa în care era condus pe ultimul drum. Bărbatul în vârstă de 60 de ani, din oraşul Filiaşi, a ajuns în urmă cu 24 de ani la spital în stare gravă. Medicii l-au declarat mort pe data de 20 ianuarie 1992, după o ciroză hepatică. Ilie Dobre a declarat că a înviat din morţi chiar în timp ce era condus la groapă, scrie adevarul.ro.

„S-a ridicat din cosciug şi a cerut o cană cu apă, însă lumea prezentă la priveghi s-a speriat şi a luat-o la fugă. Povestea lui nea Ilie chiar este reală. Medicii au spus că a murit, iar familia s-a pregătit de înmormântare, avea ciroză şi era grav bolnav. Înainte să fie dus la groapă s-a ridicat din coşciug şi a cerut apă. Ştiu că pare ireală această poveste, dar este adevărată. Toţi spun acum că a fost în moarte clinică, iar doctorii au crezut că a murit. A avut noroc că nu i-au făcut autopsie la spital”, a povestit un vecin, pentru sursa citată.  

Olteanul crede că tot ce s-a întâmplat este o minune de la Dumnezeu: „Eu am intrat într-un tunel, într-o negureaţă. Şi mergeam, mergeam. Eram la vârsta de 10 ani, iar acolo în câmpie erau mulţi oameni, numai bărbaţi. Mai încolo, era Iisus, în picioare, cu o carte mare cu copertă negră şi cruce aurie. L-am vazut cum a pus semn cu degetul la carte şi le-a poruncit celorlalţi să se adune in jurul meu şi să se uite la mine. Apoi s-au aşezat toţi în cerc pe câte un ştergar alb şi au început să mănânce şi să bea. Am vrut să iau şi eu, dar îmi dădeau peste mână şi-mi ziceau că nu mi-am dat pomană, aşa că nu am voie să mănânc. Apoi au plecat barbaţii şi au trecut o punte. M-am luat dupa ei, dar, când să trec puntea, cineva m-a prins de umăr. Era Iisus. Mi-a zis că nu sunt eu cel care trebuie şi că mi-a dat un dar, despre care trebuie să spun tuturor. Apoi am auzit cum mă tot striga cineva. Curând mi-am dat seama că era nevasta-mea. Şi m-am trezit”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!