Ce a apărut în memoria lui Octav Stroici la Roma, Italia. Cum arată acum ruinele turnului medieval Torre dei Conti

Ce se află în locul unde a murit Octavian Stroici

Tragedia petrecută la Roma, unde muncitorul Octavian Stroici și-a găsit sfârșitul sub dărâmăturile unui turn medieval aflat în restaurare, a lăsat în urmă nu doar durere, ci și un loc încărcat de simbolism. În locul unde românul și-a găsit sfârșitul, zona a devenit acum un punct de reculegere.

Reamintim că Octavian Stroici și-a pierdut viața în urma prăbușirii unei porțiuni din Torre dei Conti, un turn medieval aflat în plin proces de restaurare. Bărbatul lucra împreună cu alți colegi când structura interioară a cedat, surprinzând mai mulți muncitori sub dărâmături. Pompierii au reușit să salveze trei dintre ei, însă operațiunea de extragere a românului originar din Suceava a fost îngreunată de noi prăbușiri.

Ce a apărut în memoria lui Octav Stroici la Roma

Rănit grav, acesta a fost scos în viață, dar a murit la scurt timp la spital, în ciuda eforturilor medicilor. Salvatorii italieni au fost prinși într-o intervenție care a durat aproape 11 ore, însă pentru Octavian Stroici nu s-a mai putut face nimic.

Loc de comemorare pentru Octavian Stroici

Zona din jurul turnului medieval, aflat în apropiere de Colosseum, a fost complet împrejmuită, iar accesul publicului a fost restricționat pentru a preveni orice alt incident. În fața locului tragediei a fost amplasat un mesaj emoționant în memoria lui Octav Stroici, românul originar din Suceava care și-a pierdut viața acolo. Alături de mesaj, câteva buchete de flori depuse de apropiați amintesc constant de drama petrecută și de respectul celor care au dorit să îi aducă un ultim omagiu.

„În memoria lui Octav Stroici

Astăzi îl comemorăm pe Octav Stroici, un muncitor în vârstă de 66 de ani care și-a pierdut viața în timp ce lucra la restaurarea Turnului dei Conti, din inima Romei.

Octav a fost un om simplu și neobosit. A venit în Italia pentru a construi un viitor mai bun și în fiecare zi și-a depus eforturile într-o muncă care prea adesea nu primește recunoașterea pe care o merită.

După ore întregi de speranță și luptă, inima i s-a oprit.

Dar povestea lui nu trebuie să treacă neobservată.

În spatele fiecărui șantier există oameni, nu cifre.

În spatele fiecărei căști galbene se află o viață, o familie, un vis.

Nu ar trebui să mori de la muncă”, este mesajul scris în memoria lui Octav Stroici.

CITEȘTE ȘI: Doliu la Roma în memoria lui Octav Stroici, românul mort sub dărâmături. Imagini emoționante cu oamenii care îl plâng

Ți se rupe sufletul! Ultimele clipe de viață ale lui Octavian Stroici. Pompierii au povestit durerile prin care trecea

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!