Ce a spus Laura Cosoi despre mama care și-a agresat copilul în Constanța. Mesajul vedetei a emoționat mulți părinți

Ce a spus Laura Cosoi despre mama care și-a agresat copilul în Constanța. Mesajul vedetei a emoționat mulți părinți
Cum arată Laura Cosoi după a cincea naștere

Imaginile în care o mamă își agresează fetița în plină stradă în Constanța au provocat indignare în întreaga țară. Subiectul a fost intens discutat pe rețelele de socializare, iar Laura Cosoi, mamă a patru fetițe și însărcinată cu al cincilea copil, a transmis un mesaj despre această situație.

Printre cei care au comentat situația s-a numărat și Laura Cosoi, care urmează să devină mamă pentru a cincea oară peste puțin timp. Actrița și prezentatoarea TV administrează o comunitate dedicată părinților în mediul online, unde sunt discutate frecvent teme legate de creșterea și educația copiilor.

Ce a spus Laura Cosoi despre cazul din Constanța

În contextul acestui caz, Laura Cosoi a îndemnat la o abordare echilibrată, considerând că, dincolo de reacțiile publice și de opiniile apărute în mediul online, cea mai importantă rămâne relația dintre mamă și copil.

În opinia sa, atenția ar trebui îndreptată și către modul în care această legătură poate fi refăcută după un astfel de moment dificil.

„Și acum, la ceas de seară, mai am un gând care nu îmi dă pace, legat tot de conflictul surprins public intre mama și copilul ei… Dincolo de imaginile care circulă și de opiniile care se împart în câteva secunde, există o întrebare care mă preocupă mai mult decât orice: ce rămâne între un copil și mama lui după ce un astfel de moment devine public? Dincolo de judecăți, de comentarii și de emoțiile de moment, rămâne o relație care va trebui să își găsească din nou echilibrul”, a declarat Laura Cosoi, pe grupul de Facebook ”Eu te-am facut, eu te IUBESC!”.

Sursa foto: Social media

Între timp, autoritățile din Constanța au demarat verificări imediat după apariția imaginilor. Polițiștii și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au analizat situația și au stabilit că fetița, în vârstă de opt ani, nu prezenta urme de violență fizică. În aceste condiții, nu a fost emis un ordin de protecție împotriva mamei.

CITEȘTE ȘI: Cum se simte Laura Cosoi la cea de-a cincea sarcină. Vedeta a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare

Regina Rania, în culmea fericirii! Familia regală se mărește din nou

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!