Ce despăgubire primești când ai zborul anulat sau întârziat

Ce despăgubire primești când ai zborul anulat sau întârziat

Sunt numeroase companii care au probleme cu respectarea orelor de decolare. În cazul în care ți-a fost dat peste cap planul de zbor, ai dreptul la despăgubire. Orice zbor anulat sau întârziat înseamnă bani și timp, ale tale, așa că trebuie să știi cum ceri respectarea drepturilor.

Într-o vreme, companiile aeriene se foloseau de scuza defecțiunilor tehnice ca să nu plătească nicio despăgubire pentru un zbor anulat sau întârziat. Între timp, asta nu mai e valabil. Conform EC261/2004, la nivel european, ai dreptul la bani de fiecare dată când datele oficiale de zbor nu sunt respectate.

Când ai dreptul la despăgubire pentru un zbor anulat sau întârziat

Regulamentul privind compensarea zborurilor numărul 261/2004 prevede despăgubiri pe trei piloni. Sunt dependente de timpul pierdut și de distanța parcursă.

– 250 de euro: dacă zborul tău e pe-o distanță mai mică de 1.500 de kilometri și întârzie mai mult de două ore.

– 400 de euro: dacă distanța e între 1.500 și 3.500 de kilometri și timpul de întârziere e de peste trei ore.

– 600 de euro: pentru mai mult de patru ore irosite pentru distanțe de peste 3.500 de kilometri cu destinație care nu-i în UE.

Mai sunt și situațiile în care poți primi despăgubire pentru zborul anulat sau când ți-a fost refuzată îmbarcarea pe motiv de overbooking. E o practică des întâlnită a companiilor aeriene de-a vinde mai multe bilete decât au locuri disponibile.

Totodată, poți primi despăgubire dacă ai pierdut conexiunea din cauza unei întârzieri pe primul segment de zbor. Asta chiar dacă întârzierea a fost de doar 30 – 40 de minute, conform airclaim.com.

Cum procedezi când ești într-o astfel de situație

Legea europeană obligă aceste companii aeriene să te anunțe, după două ore de întârziere, ce drepturi ai. E puțin probabil să primești măcar informarea asta. Totodată, ar trebui să se îngrijească să ai tot ce-i necesar, de la răcoritoare la mâncare, dacă întârzierea e mai mare. Excepție fac situațiile în care are loc o grevă a controlorilor de zbor, de exemplu. Se mai întâmplă și așa ceva, iar compania nu-i responsabilă.

Unele refuză însă să acorde despăgubiri, chiar dacă ele au fost cerute. În acest caz, poți da compania în judecată. Totodată, există avocați specializați care se ocupă de astfel de spețe. Astfel, poți apela la un astfel de serviciu când ar trebui să-ți fie plătită despăgubire zbor anulat. Tot ce trebuie să faci însă, și înainte, și după o călătorie de acest tip, e să ții toate evidențele, de la bilete de avion la mailurile care confirmă că ai cumpărat biletele.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!