Ce este fumatul pasiv? Ce efecte are fumatul la copii

• Știri
Ce este fumatul pasiv? Ce efecte are fumatul la copii

Nouă persoane din zece inhalează zilnic, involuntar, fum de ţigară în spaţiile publice (unde mai este permis fumatul, după adoptarea legii antifumat n.r), arată studiile de specialitate. Numai trei din zece sunt însă conştiente că fumează pasiv. Toate studiile au ajuns la aceeaşi concluzie: aerul care conţine fum de ţigară creează nefumătorilor aproape la fel de multe probleme de sănătate ca în cazul fumătorilor. Concentraţia de substanţe nocive precum amoniacul, monoxidul de carbon sau benzenul este de aproape 30 de ori mai mare în fumul degajat de capătul aprins al ţigării decât cea care ajunge în plămânii fumătorului când acesta trage din ţigară. Totuşi, pentru că aceste chimicale sunt „diluate” în aer, fumătorii pasivi nu inhalează o cantitate mai mare de substanţe decât cei care au acest viciu.

Efectele fumatului pasiv se pot resimţi după doar câteva minute de expunere la fum şi pot determina iritarea mucuaselor nazale, conjuctivale (ale ochilor) sau cele ale gâtului. Efectul este cu atât mai grav în cazul astmaticilor, care pot face imediat o criză. Efectele cronice apar după o expunere mai îndelungată, ca şi în cazul fumatului activ, la nivelul pielii mucoaselor şi evident, al plămânilor

Pe termen lung, fumătorii pasivi se expun riscului de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) şi de astm. Majoritatea cazurilor de astm diagnosticate la vârste adulte sunt consecinţa fumatului activ sau pasiv. Efectele asupra plămânilor nu se opresc însă aici. Potrivit specialiştilor de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie, o persoană care locuieşte cu un fumător sau care inhalează zilnic la serviciu fum de ţigară este cu 30% mai predispusă la cancer pulmonar în comparaţie cu cineva care inhalează aer curat.

Pentru bebeluşi şi pentru copii, inhalarea aerului cu fum de ţigară este mult mai periculoasă decât pentru un adult, pentru că bebeluşii şi copii au organe insuficient formate şi sunt mult mai sensibili. După doar cinci minute de inhalare de fum de ţigară, pot să apară tusea şi respiraţia şuierătoare.

Expunerea îndelungată la fum le poate provoca celor mici bronşită, astm şi otită medie şi poate favoriza apariţia pneumoniei. Specialiştii au constatat, de asemenea, că există o asociere directă între sindromul de moarte subită a bebeluşului şi expunerea la fum de ţigară în primele luni de viaţă.

Fumatul pasiv afectează şi sănătatea arterelor coronare. Persoanele care inhalează fum de ţigară au un risc cu 25% mai mare de a dezvolta o afecţiune coronariană. Fumul de ţigară antrenează formarea plăcilor de aterom pe arterele coronare şi îngustarea acestora. Specialiştii au observat că structura pereţilor vaselor de sânge se modifică după doar 30 de minute de fumat pasiv.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!