Ce făcea Marius Calotă în timpul înmormântării Rodicăi Stănoiu. Ultimul adio, trăit de la distanță

Ultimul drum al Rodicăi Stănoiu a fost marcat de tăceri grele și o absență importantă. Reînhumată după necropsie, fosta ministră a fost condusă spre cimitir fără omul care i-a fost alături în ultimii ani. 

Reînhumată după necropsia de la IML, Rodica Stănoiu a fost condusă astăzi pe ultimul drum în absența lui Marius Calotă, cel care i-a fost partener de viață.

După ce miercuri acesta nu a fost lăsat să ridice trupul neînsuflețit, pe motiv că nu avea calitatea legală (nu erau căsătoriți), astăzi lucrurile au fost tranșate de o nepoată a fostei ministre, care a făcut demersurile necesare pentru înmormântare.

Ea e nepoata care luptă pentru moștenirea Rodicăi Stănoiu

Ea este nepoata Rodicăi Stănoiu

La IML, atmosfera a fost una destul de tensionată: Marius Calotă a așteptat finalizarea procedurilor retras într-o mașină, la distanță de nepoata Rodicăi Stănoiu. Drumurile lor s-au separat definitiv apoi. Ea a plecat spre cimitirul Izvorul Nou, iar el s-a întors acasă. În timp ce fosta ministră era îngropată, Marius Calotă se afla în vila în care Rodica Stănoiu și-a petrecut ultima parte a vieții, cu mașina parcată în față.

După IML, Marius Calotă s-a retras în vila Rodicăi Stănoiu

Nepoata a stat lângă cavoul ei până a fost îngropată, iar apoi a depus un buchet mare de trandafiri roșii. La discreta ceremonie a participat o mână de oameni însă, marele absent a fost, fără doar și poate, iubitul ei, Marius Calotă.

De ce a murit Rodica Stănoiu

După ce duminică procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu, luni dimineață trupul fostei demnitare a fost deshumat pentru efectuarea necropsiei. Decizia a venit după ce mai mulți apropiați ai acesteia au reclamat că a fost îngropată fără o autopsie prealabilă, stârnind controverse și suspiciuni în mediile judiciare.

Rodica Stănoiu a murit la vârsta de 86 de ani

CANCAN.RO a aflat în exclusivitate cauza morții Rodicăi Stănoiu! Surse judiciare ne-au declarat că moartea fostei demnitare a fost cauzată direct de un stop cardio-respirator, în timp ce infarctul miocardic a fost identificat ca factor antecedent.

Mai mult, sursele ne-au dezvăluit că diabetul zaharat și o afecțiune vasculară gravă, numită ateromatoză, ar fi contribuit la tragedie. Această boală se caracterizează prin formarea de plăci de grăsime, colesterol și calciu pe pereții arterelor, crescând riscul unui infarct fatal.

Controversele morții sale au început după ce mai mulți prieteni și colaboratori ai fostei demnitare au povestit că aceasta a ajuns la spital cu mai multe lovituri pe corp, fără să cunoască sursa lor.

ACCESEAZĂ ȘI: Moartea Rodicăi Stănoiu, învăluită în mister! Semnul care a stârnit îngrijorare în rândul celor care o cunosc

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN  (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!