Ce i-a transmis fosta soție lui Stelian Ogică, când a aflat că se însoară: „Să fie și ultima”

Stelian Ogică a luat prin surprindere pe toată lumea atunci când a anunțat că se va căsători cu Paula, femeia care i-a furat inima. După cele șase căsnicii și tot atâtea divorțuri( ultimul pronunțat în urmă cu câteva zile), Stelian Ogică urmează să ajungă, din nou, la altar. Bărbatul abia ce a divorțat de Alexandra, dar spune că vrea să rămână pentru totdeauna cu jurista din Timișoara. Dar, când dragostea e mare, nu mai contează niciun astfel de “detaliu”. Și ca “tacâmul” să fie complet, CANCAN.RO a aflat ce îi transmite Alexandra fostului ei soț și viitoarei soții.

Se spune că a treia e cu noroc, dar în cazul lui Stelian Ogică norocul a ajuns la cifra 7. Spunem asta căci celebrul personaj monden abia ce a divorțat de Alexandra în urmă cu câteva zile, dar de care e despărțit de șapte luni, că urmează să facă nunta cu Paula, o blondă de meserie jurist, originară din Timișoara. Cei doi nu au apucat încă să se vadă personal, dar vorbesc de mai multă vreme și se înțeleg de minune online. Așadar, au decis să nu mai aștepte și să-și oficializeze relația.

Paula, jurista din Timișoara cu care Stelian Ogică se însoară

Paula, jurista din Timișoara cu care Stelian Ogică se însoară

O problemă birocratică le-a dat însă planurile peste cap. Stelian Ogică și-a pierdut buletinul, astfel că au fost nevoiți să mai amâne puțin nunta. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, Ogică ar fi divorțat într-o zi, iar imediat a doua zi s-ar fi însurat cu altă femeie. Ce spune fosta soție, Alexandra, despre graba fostului partener, aflăm în rândurile următoare.

Ce mesaj are a șasea soție a lui Ogică pentru el când a aflat că se însoară la o zi după divorț: „Actuala parteneră să fie ultima”

Surse din anturajul fostei soții spun că Alexandra îi transmite un mesaj surprinzător de matur și împăciuitor fostului ei partener, de nici nu ai spune că s-au separat de câteva luni.  Iată ce au spus apropiații femeii:

„Alexandra îi urmează fericire, împlinire și speră ca actuala parteneră să fie cea care îi aduce fericirea și liniștea de care are nevoie. Și nu în ultimul rând, să fie ultima”, au dezvăluit sursele pentru CANCAN.RO.

Ce mesaj îi transmite Alexandra, fosta soție a lui Ogică

Ce mesaj îi transmite Alexandra, fosta soție a lui Ogică

În același timp, din același cerc apropiat, vin și alte declarații la fel de surprinzătoare despre atitudinea femeii cu care Ogică a fost căsătorit vreme de doi ani.

„Se bucură pentru el că și-a găsit pe cineva pe măsura lui. Nu a purtat niciodată ranchiună, doar respect. Poate că ea este femeia care îi va oferi ceea ce Alexandra nu a putut”, au spus sursele din anturajul fostei soții ale lui Stelian Ogică.

Rămâne de văzut dacă de această dată Stelian Ogică va reuși să transforme dorințele în realitate și planurile în căsnicie stabilă. Cert este că viața lui sentimentală continuă să fie la fel de imprevizibilă precum norocul său la loterie. Și, dacă pentru unii iubirea cere timp, răbdare și pași măsurați, pentru Ogică lucrurile se întâmplă în viteză maximă și cu o pasiune covârșitoare.

CITEȘTE ȘI: Stelian Ogică, obligat să amâne nunta. Era gata să se însoare la o zi după divorț, dar ceva i-a dat planurile peste cap

ACCESEAZĂ ȘI: Stelian Ogică, confuzie maximă: „Nu știu dacă am divorțat sau voi continua relația” | EXCLUSIV

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Viorica de la Clejani, declarație cu lacrimi în suflet pentru Fulgy! Mesajul care a atras atenția fanilor
Click.ro
Viorica de la Clejani, declarație cu lacrimi în suflet pentru Fulgy! Mesajul care a atras atenția fanilor
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Scandal în plenul Camerei Deputaților între Dan Tanasă de la AUR și Cosma Botond de la UDMR: ”În România, cine susține orice altceva decât limba română este un trădător ordinar de țară” / „Foaie verde ananas, papagal ai fost, papagal ai rămas”
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat