Nadia Comăneci a revenit în orașul natal, Onești. Aici s-a reîntâlnit cu foste colege din lotul olimpic al României, moment care a readus în prim-plan amintiri din perioada de aur a gimnasticii românești.
La aproape cinci decenii de la istoricul „10 perfect” obținut la Jocurile Olimpice, marea campioană a rememorat anii de pregătire din copilărie și adolescență, petrecuți în sala de antrenament din Onești. În discuțiile purtate cu fostele sale colege, aceasta a făcut și o dezvăluire inedită. Ea a vorbit despre porecla pe care o avea în acea perioadă în cadrul antrenamentelor.
Deși întreaga lume o cunoaște drept „Zeița de la Montreal”, în perioada anilor ’70, la antrenamente, Nadia Comăneci era strigată de colege și antrenori după o poreclă neașteptată: „Grigore”.
„Grigore. Bela Karolyi știa de ce. Atunci când era o zi bună și spunea «Grigore, tu conduci!», știam că va fi un antrenament mai puțin dur”, a povestit Nadia Comăneci, cu zâmbetul pe buze, conform adevarul.ro.
La întâlnirea organizată la Onești a participat și Teodora Ungureanu, fosta colegă a Nadiei Comăneci din echipa României de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. Aceasta a readus în discuție amintiri din copilărie și începuturile sale în gimnastică.
Sportiva a povestit că, în perioada în care se antrena la Reșița, fusese alintată „Așchiuță” din cauza constituției sale firave. Ea a explicat că porecla i-a fost dată de antrenori sau de unul dintre colegii băieți din sala de antrenament, unde se pregăteau împreună gimnaștii și gimnastele.
Porecla a rămas asociată cu ea până la mutarea la Onești, având și o trimitere cunoscută în epocă, inspirată de personajul „Așchiuță”, păpușa de lemn populară în România anilor ’60.

Momentul revederii de la Onești a căpătat un plus de umor atunci când Nadia Comăneci i-a reamintit fostei sale colege că mai avea încă o poreclă din copilărie.
Surprinsă de remarcă, Teodora Ungureanu a povestit că, în cercul familial, era alintată „Dorina”. Acest nume era folosit de cei apropiați în viața de zi cu zi, în afara sălii de antrenament.
„Da, mie acasă toată lumea îmi spunea Dorina. De aceasta spuneai? Când m-am născut, mama a vrut să-mi spună Dorina. Tatăl meu n-a fost de acord. A spus că mă va chema Teodora fiindcă pe tata îl chema Tudor. Mama a fost de acord, dar a zis că tot Dorina îmi va spune”, a povestit fosta gimnastă.
Nadia Comăneci a scris istorie pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal. Astfel a devenit prima gimnastă din istorie care a obținut nota 10.00 în competiția olimpică, reușind perfecțiunea la paralele inegale.
Momentul a rămas unul emblematic nu doar pentru performanța sportivă, ci și pentru o situație neașteptată petrecută la afișajul sălii. Tabela electronică nu a putut reda corect scorul maxim, afișând 1.00 în loc de 10.00. Sistemul nu fusese conceput să accepte o astfel de notă, organizatorii neanticipând un rezultat perfect la nivel olimpic.
CITEȘTE ȘI: Dieta Nadiei Comăneci. Cum se menține în formă fosta gimnastă la 64 de ani: „Mănânc deștept”