Acasă » Trending » Ce s-a ales de Conchita Wurst, la 8 ani de când a câștigat Eurovision? E de nerecunoscut

Ce s-a ales de Conchita Wurst, la 8 ani de când a câștigat Eurovision? E de nerecunoscut

De: Maria Roșca 20/01/2022 | 14:38

Conchita Wurst a devenit cunoscut în 2014, iar de atunci și până acum artistul a trecut printr-o serie de transformări. Iată ce s-a ales de cel mai controversat câștigător al concursului ”Eurovision”, după 8 ani în care a fost văzut tot mai rar în lumina reflectoarelor. 

În 2014 Conchita Wurst cucerea scena Eurovision cu vocea sa, dar și cu o apariție mai puțin comună. Deși a fost aspru judecat, artistul și-a văzut de drum și acum la 8 ani distanță și-a surprins fanii cu un nou look. Mai exact, Thomas Neuwirth s-a tuns scurt și le-a mărturisit fanilor de pe rețelele de socializare că este foarte încântat de noua schimbare: „Îmi place atât de mult noua tunsoare”, a scris artistul pe rețelele de socializare.

(VEZI ȘI:SPOVEDANIA ”CONCHITEI DE ROMÂNIA”: “LA 6 ANI ERAM FEMININ, IAR LA 14 AM REALIZAT CĂ…” + ”MĂ VOI OPERA PÂNĂ VOI DEVENI CEA MAI SEXY FEMEIE CU BARBĂ!”)

Conchita Wurst a renunțat la look-ul cu care a devenit cunoscut în 2014 și nu s-a rezumat doar la schimbarea tunsorii. Cunoscut drept “Regina Austriei”, Conchita Wurs a renunțat la ținutele extravagante și a optat pentru haine sport, cât despre tocuri, acesta a ales comoditatea inegalabilă a adidașilor.

Conchita Wurst a câştigat cea de-a 59-a ediţie a concursului „Eurovision” cu piesa „Rise like a Phoenix“, care a obţinut un total de 290 de puncte.

Conchita Wurst a anunţat că are HIV

În urmă cu mai mulți ani, Conchita Wurst a anunțat că se confruntă cu o maladie mortală. Artistul a făcut dezvăluirea prin intermediul unui mesaj publicat pe contul său de Instagram în care a precizat că a fost obligat să facă acest anunţ în urma ameninţărilor formulate la adresa sa de un fost iubit:

(VEZI ȘI:A AFLAT DIN CANCAN.RO CĂ ARE O SOSIE ŞI… CE MESAJ A PRIMIT ”CONCHITA DE ROMÂNIA” DE LA ADEVĂRATA CONCHITA WURST)

“Sunt seropozitiv de mulţi ani. Acest detaliu este de fapt irelevant pentru public, dar un fost iubit m-a ameninţat că va face publică această informaţie de natură privată, iar eu nu voi oferi niciodată cuiva dreptul de a mă speria şi de a-mi influenţa viaţa din cauza acestui lucru.

Sper să ofer curaj altor oameni şi să fac astfel încă un pas în lupta împotriva stigmatizării persoanelor care, din cauza propriilor comportamente sau ale altora, au ajuns să fie infectate cu HIV. Să îţi anunţi singur homosexualitatea e mai bine decât atunci când un terţ o anunţă în locul tău! Pentru fanii mei: informaţia despre statutul meu de persoană pozitivă cu HIV poate că este nouă pentru voi – însă starea mea de sănătate nu e o noutate. Din punct de vedere medical sunt bine şi sunt mai puternică, mai motivată şi mai eliberată ca niciodată. Vă mulţumesc pentru sprijinul vostru”, a scris Conchita Wurst pe Instagram.

Sursa foto: Instagram.ro

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.
Parteneri
Regele Charles se simte din ce în ce mai RĂU, după diagnosticul de cancer! Ce se pregătește, de fapt, la Buckingham
Regele Charles se simte din ce în ce mai RĂU, după diagnosticul de cancer! Ce...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, cea mai INCENDIARĂ filmare din an! A RIDICAT temperatura din termometre
Mădălina Ghenea, cea mai INCENDIARĂ filmare din an! A RIDICAT temperatura din termometre
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
O nouă filmare a atacului cu bombă din timpul retragerii trupelor americane din Afganistan contrazice raportul Pentagonului
O nouă filmare a atacului cu bombă din timpul retragerii trupelor americane din Afganistan contrazice...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Cine este femeia cu cei mai mari pomeți din lume! Anastasia are 36 de ani și este mândră de înfățisarea ei: „Pot să mă iubesc în fiecare zi cu ușurință!”
Cine este femeia cu cei mai mari pomeți din lume! Anastasia are 36 de ani...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a trăit „Au fost restaurante care nu m-au primit. A căzut cerul pe mine.”
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în...
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe...
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1...
Alertă maximă la Palatul Buckingham. Ce se întâmplă cu Regele Charles
Alertă maximă la Palatul Buckingham. Ce se întâmplă cu Regele Charles
BANCUL de vineri | Soțul, nevasta și câinele vecinului
BANCUL de vineri | Soțul, nevasta și câinele vecinului
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu:
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
Ce moștenire le va lăsa Dan Negru copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate. La noi e o minune”
Ce moștenire le va lăsa Dan Negru copiilor: „În lumea civilizată asta e o normalitate....
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul e unul uriaș
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul...
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute...