Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, fiind celebrată încă din vremea sfinților apostoli. Ziua marca o dublă sărbătoare: Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, care au fost ulterior separate. În prezent, de Rusalii se sărbătorește numai coborârea Duhului Sfânt.
Conform Noului Testament, sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Se sărbătorește la 50 de zile după Paște și marchează coborârea Sfântului Duh asupra apostolilor lui Hristos. Ziua este cunoscută ca fiind ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creștinism 3.000 de oameni. În acest an, Rusaliile se sărbătoresc pe data de 31 mai 2026.
În tradiția populară, de ziua Rusaliilor sau Duminica Mare se leagă o serie de superstiții și tradiții. În anumite zone se împodobesc casele cu frunze sfințite de tei sau nuc, pentru a îndepărat duhurile rele, se ung ușile cu usturoi, pentru a ține la distanță ghinionul tot anul și dansează Jocul Călușarilor, pentru a alunga spiritele ielelor care vin să facă rău.

Conform tradiției, Rusaliile reprezintă spiritele celor adormiți, numite în popor zâne rele sau iele, după ce au părăsit mormintele și au petrecut Paștele cu cei vii. Pentru a îmbuna aceste spirire, oamenii evitau să le numească Rusalii și le-au numit zâne sau iele.
Se crede că aceste spirite își fac veacul pe lângă izvoare, iar cântecele și dansurile lor pot lua mințile oamenilor, a celor care le văd. Cei care le văd intră într-o transă și se îmbolnăvesc de boala „luat de Rusalii”. Vindecarea de această boală are loc doar prin puterea dansului călușarilor.
În ziua de Rusalii, oamenii nu au voie să muncească la câmp, nu trebuie să intre în vie sau să meargă în pustietate și nici să călătorești departe de casă. De asemenea, nu este bine să te cerți cu oamenii și nici să te speli pe cap. Riști să atragi spiritele rele și te poți confrunta cu amețeli, dureri de cap, stări de rău și boli misterioase greu de tratat sau chiar pedeapsa ielelor – despre care se spune că te face să îți pierzi mințile.
Moşii de Iarnă 2026. Ce trebuie să facă credincioșii sâmbătă