Celebrul actor a fost arestat! Are probleme grave cu băutura

Haley Joel Osment în 2025. Foto: Profimedia

În 1994, la vârsta de doar șase ani, Haley Joel Osment își începea o carieră de succes la Hollywood. În prezent, se luptă cu efectele problemelor repetate cu băutura.

Actorul Haley Joel Osment a fost arestat iar, de data aceasta în timp ce se afla în stațiunea de ski Mammoth Lakes din California, și s-ar putea să fie pus sub acuzare, conform TMZ.

Cunoscutul actor a fost arestat pe 8 aprilie, după ce polițiștii au primit un apel, cu puțin înainte de ora 14.00, cu privire la o persoană care ar fi fost în stare de ebrietate în stațiunea Mammoth Mountain.

Când au sosit polițiștii, Osment era deja în grija membrilor patrulei de schi – profesioniști care asigură siguranța schiorilor și snowboarderilor, potrivit documentelor obținute de reporterii TMZ.

Haley Joel Osment a fost arestat din nou. Care sunt acuzațiile

Osment a fost reținut pentru intoxicație publică și posesia unei substanțe controlate – pe care polițiștii au trimis-o la laborator pentru a determina exact ce este.

Haley a fost arestat dar apoi eliberat la scurt timp după arestare, iar procurorul din districtul Mono urmează acum să decidă dacă va urmări sau nu cazul în justiție.

(Citește și: Ce substanțe interzise lua Aaron Boupendza! Fratele fotbalistului rupe tăcerea: „Oprește-te, nu mai lua asta”)

Haley Joel Osment în „Al saselea simt” (1999). Foto: Profimedia

Cum a ajuns Haley Joel Osment celebru

Născut în 1988, la patru ani Osment avea deja un agent la Hollywood și juca în reclame și seriale.

La șase ani, și-a început cariera în filme, cu rolul filmul comedie-dramă “Forrest Gump” în 1994.

Filmul i-a adus un Young Artist Award. Succesul a venit cu filmul thriller psihologic “Al șaselea simț” din 1999, în care a jucat alături de Bruce Willis.

În 2000, Osment a avut un rol principal ca Trevor McKinney în “Pay It Forward”; în anul următor, a apărut în “A.I. Artificial Intelligence”, regizat de Steven Spielberg, consolidându-și statutul de unul dintre cei mai importanți tineri actori de la Hollywood.

În recenzia filmului, criticul Roger Ebert a declarat că „Osment, care apare pe ecran în aproape fiecare scenă, este unul dintre cei mai buni actori care lucrează acum”.

Cu ce probleme s-a confruntat actorul mai recent

Mai recent, surse familiarizate cu situația le-au spus reporterilor că Haley a trecut prin multe.

Se pare că el a pierdut totul în incendiul din Los Angeles, ca mulți alți oameni, și a avut multe probleme cu asigurarea.

De exemplu, el și-a găsit recent o nouă casă, dar reporterilor li s-a spus că asiguratorul său a respins cererea.

Ce a pățit actorul data trecută când s-a urcat băut la volan

Aceasta nu este prima dată când Haley a fost arestat pentru o infracțiune legată de alcool.

În 2006, actorul a suferit răni la umăr și coaste după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de cărămidă în timp ce se afla în stare de ebrietate.

El a pledat nevinovat la o acuzație de conducere sub influența alcoolului și la o acuzație de posesie de marijuana și a fost condamnat la trei ani de probațiune, 60 de ore de tratament de reabilitare pentru alcool, șase luni de întâlniri Alcoolicii Anonimi și o amendă de 1.500 de dolari.

(Citește și: Regele Charles și Regina Camilla, huiduiți în public! Ce umilință au trăit înainte de slujba regală de Joia Mare)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri