CFR Cluj nu se mai oprește din transferuri: Campioana e aproape de a-l repatria pe Săpunaru!

CFR Cluj nu se mai oprește din transferuri: Campioana e aproape de a-l repatria pe Săpunaru!
După ce a reușit șase transferuri spectaculoase, CFR Cluj este aproape de a-l repatria pe Cristian Săpunaru.

Fundaşul de 34 de ani a ajuns la Cluj, unde face vizita medicală, după care va semna contractul cu echipa care a câştigat titlul în sezonul trecut din Liga 1. Conform Cristian Săpunaru va avea un salariu între 350.000 şi 400.000 de euro la CFR Cluj, urmând să primească 200.000 de euro la semnătură.

Pe lângă Săpunaru, CFR Cluj a bifat în această vară șase transferuri, campioana prezentându-și noile achiziții într-o conferință de presă.

Pe lângă cei cinci jucători proaspăt transferați de „feroviari” s-a numărat și Cristi Manea, internaționalul român continuând în Gruia după împrumutul din sezonul trecut de la Aris Limassol.

„Anul acesta am reușit să obținem deja un prim trofeu, în continuare dorim să bifăm fiecare obiectiv propus. Aveam nevoie de un lot valoros, astfel că toți jucătorii pe care i-am adus sunt fotbaliști importanți, care au jucat pentru naționalele țării lor”, a declarat Bogdan Mara, directorul sportiv al ardelenilor.

La prezentarea oficială, Cristian Manea a declarat că este bucuros că a reușit să rămână la CFR. „Era păcat să plec, acum mă pot bucura de ce am realizat anul trecut”, a afirmat Manea.

Pe lângă manea, în această vară, CFR Cluj i-a transferat pe Ádám Lang (25 de ani, Ungaria-fundaș central), Mate Males (29 de ani, Croația- mijlocaș), Giuseppe de Luca (26 de ani, Italia- atacant), Robert Ndip Tambe (24 de ani, Camerun-atacant), Andrei Radu (22 de ani, România- fundaș stânga).

CFR Cluj va debuta astăzi în noua ediție a Ligii I într-un meci contra celor de la FC Botoșani. Duelul va avea loc de la ora 21:00.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!