Cine este femeia care îi stă alături acum lui Marius Calotă. Imaginile momentului, la două luni de la moartea Rodicăi Stănoiu

După mai bine de două luni de la moartea regretatei Rodica Stănoiu, Marius Calotă a apărut din nou în peisaj, de data aceasta în compania unei doamne cu o funcție importantă în domeniul financiar. Cei doi păreau destul de apropiați și au avut mai multe activități pe parcursul zilei. CANCAN.RO are imaginile!

Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției, a decedat la data de 3 decembrie 2025, la vârsta de 85 de ani, iar una dintre persoanele pe care s-a mutat atenția a fost iubitul ei, Marius Calotă.

Marius Calotă și doamna manager au mers împreună la cumpărături

Pentru o perioadă de timp bărbatul a ales discreția, însă acum, la puțin peste două luni de la trecerea în neființă a fostei ministre, Marius Calotă a fost surprins în compania unei doamne cunoscute în domeniul economic, fiind manager în cadrul unei bănci. În vârstă de aproximativ 60 de ani, femeia pare să împărtășească cu el o relație destul de apropiată.

Marius Calotă, la cumpărături cu o doamnă cu o funcție importantă în domeniul bancar

Cei doi au fost observați în timp ce părăseau parcul din apropierea complexului Casa Albă, într-o atmosferă relaxată, care sugera o simplă plimbare. Aici nu au existat gesturi sau manifestări de natură să atragă atenția, iar întreaga interacțiune a părut una firească. Programul lor a continuat cu o oprire la un magazin din Pipera, unde au făcut câteva cumpărături. Scenele surprinse în magazin și la ieșire conturează o imagine aproape domestică, doar că Marius Calotă a fost cel care a luat cumpărăturile mai ușoare, iar doamna a fost cea care a dus greul, la propriu. Cumpărăturile au fost destul de simple, un sac de cartofi, niște paste, un măr, niște banane (din care pare că Marius Calotă a apucat să se înfrupte pe drum). El stătea la distanță, parcă ferindu-se de privirile trecătorilor. Marius Calotă purta o pereche de jeansi, o jachetă sport bleumarin și șapcă neagră. Cât despre doamna manager, nu ieșea cu nimic în evidență, așa cum poate unii s-ar aștepta, având în vedere funcția pe care o are.

Doamna manager l-a atins ușor pe spate

După ce au plecat de la magazin, ambii s-au urcat într-un Range Rover, cel mai probabil era mașina doamnei manager, însă Calotă a fost cel care a condus. Apoi s-au îndreptat spre zona Pipera, la un ansamblu rezidențial unde el avea parcată mașina. Pe drumul spre intrarea în locuință, gesturile au devenit ușor mai personale. Doamna manager l-a atins pe spate într-un mod familiar, apoi pe mână, niște gesturi scurte, dar sugestive pentru o relație aparent apropiată și confortabilă. Apoi Calotă a însoțit-o până în casă, unde a rămas aproximativ zece minute. Ulterior, el a părăsit locuința și zona rezidențială la volanul propriei mașini.

CITEȘTE ȘI – Procurorii Dan Voinea şi Marian Sântion, dezvăluiri în cazul morții Rodicăi Stănoiu: ”Un astfel de caz nu am mai întâlnit!”

NU RATA – Monica Tatoiu face noi dezvăluiri despre Rodica Stănoiu. În ce condiții ajunsese să trăiască

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Digi 24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi