Comunicat de presă. Craiovenii vor avea apă de izvor la robinet, grație celui mai mare proiect din Europa, pe fonduri europene

La 58 de ani de la inaugurarea actualei conducte de aducţiune a apei potabile Isvarna – Craiova (Firul I), realizată în perioada anilor 1963-1966 și cu durata de viață depășită, craiovenii vor fi, de anul viitor, beneficiarii unei investiții-mamut: Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova, componentă majoră a celui mai mare proiect pe fonduri europene.

Pornind de la poalele munților Vâlcan, din județul Gorj, acest nou fir va aduce apă de munte de cea mai bună calitate, în municipiul Craiova, printr-o conductă cu o lungime de peste 123 km, realizată din PAFSIN, material garantat timp de 100 de ani.

Lucrările la Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova însumează peste 117 milioane de euro și sunt parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, semnat în 2019 și cu o valoare totală de peste 445,8 milioane de euro, fiind cel mai mare din Europa de acest gen.

Se vizează reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri, precum și amenajarea incintei de captare Isvarna și o stație nouă de hipoclorit.

Fiind vorba despre o investiție complexă, a fost împărțită în șase contracte de lucrări. Unul dintre ele a fost finalizat, iar pe celelalte cinci progresul fizic al lucrărilor depășește 90%, astfel că Firul II Isvarna – Craiova va fi funcțional în 2024, asigură Compania de Apă Oltenia.

„Pentru orice așezare, mică sau mare, rurală ori urbană, apa este condiția esențială de existență, iar calitatea ei determină, într-un procent important, și calitatea vieții locuitorilor.

De aceea, și noi, la Primăria Craiova, ne-am angajat cu toate forțele în acest efort comun de a aduce apă de izvor la robinetele craiovenilor, printr-un traseu de conducte și procese de epurare la standarde europene. Lucrările au fost și sunt complexe, cuprind subtraversări sau supratraversări de cursuri de apă sau drumuri. Apa de la Isvarna va parcurge, prin acest nou traseu, 14 localități beneficiare din Gorj și Dolj și va ajunge, în curând, la robinetele craiovenilor”, a declarat primarul municipiului Craiova, Lia – Olguța Vasilescu.

Mai exact, va fi asigurată astfel apă potabilă de munte de cea mai bună calitate pentru municipiul Craiova și alte șase localități din Dolj, respectiv Brădești, Coțofenii din Față, Almăj, Ișalnița, Șimnicu de Sus și Filiași, precum și pentru Rovinari, Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana și Țânțăreni din județul Gorj.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Click.ro
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!