Concurenta care a făcut circ la Asia Express, dar acum vrea să participe din nou! „Cred că a fost prea multă tensiune acumulată înainte”

Concurenta care a făcut circ la Asia Express, dar acum vrea să participe din nou /Foto: Social media

Catinca Zilahy și fiica ei, Calina, au făcut parte din suita de curajoși care au acceptat în acest an provocarea Asia Express. Cele două au făcut echipă pe Drumul Eroilor, însă acesta s-a dovedit unul destul de dificil pentru ele. Chiar și așa, au plecat casă cu multe lecții importante, iar aventura a schimbat chiar și relația dintre ele.

Catinca și Calina și-au dorit să treacă prin cea mai dură experiență și au pornit în aventura Asia Express. Competiția s-a dovedit una destul de dificilă pentru cele două, iar numeroase lucruri le-au îngreunat parcursul în competiție și le-au nemulțumit. Astfel, au fost prima echipă ce a părăsit show-ul.

Calina vrea din nou la Asia Express

Deși au părăsit primele competiția, Catinca și Calina s-au întors din Asia Express cu multe lecții importante. Experiența a fost una revelatoare pentru cele două, iar Calina chiar și-ar dori să o mai încerce și a doua oară. Nu a fost momentul potrivit pentru ea, dar acum este sigură că s-ar descurca mult mai bine.

Deși de-a lungul competiție au fost aspru judecate, experiența le-a îmbogățit cu mult și chiar a schimbat relația mamă–fiică. Acestea sunt cu mult mai apropiate acum și ar spune, din nou, „da” provocării.

„A fost o experiență interesantă și revelatoare din multe puncte de vedere. Am descoperit anumite chestii la care trebuie să mai lucrăm, și una și cealaltă. Pentru Calina, în principal răbdarea. (…) Poate momentul nu a fost fericit (n.r. în care au participat la Asia Express) pentru că era o perioadă foarte tensionată pe plan personal la Calina. Cred că a fost prea multă tensiune acumulată înainte”, a declarat Catinca Zilahy, la Xtra Night Show.

Concurenta care a făcut circ la Asia Express, dar acum vrea să participe din nou /Foto: Captură Antena 1

„Lucrurile au mers până acolo”

Deși în plan personal experiența a fost una benefică pentru Catinca și Calina, cele două au trecut și prin momente dificile. Comportamentul lor a fost aspru judecat, iar fanii emisiunii nu au fost prea blânzi.

„Acum, sunt sigură că pe Calina a afectat-o un pic mai mult pentru că tocmai cei care i-au criticat comportamentul au avut același gen de comportament, dacă nu mai rău ca ea, i-au trimis tot felul de mesaje, de la jigniri la supoziții la amenințări cu moartea. Lucrurile au mers până acolo”, a mai spus Catinca Zilahy.

Cum a reacționat Irina Fodor după acuzațiile lansate de Calina și Catinca la adresa producției Asia Express: „Mă sperie…”

Câți bani au încasat Calina și Catinca Roman, după eliminarea de la Asia Express? S-au făcut de râs la Antena 1, dar s-au umplut și de euro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!