Copiii secreți ai lui Putin, ținuți departe de lume! Băieţii preşedintelui rus trăiesc într-o proprietate izolată

Copiii ascunși ai lui Putin, ținuți departe de lume /Foto: Profimedia

O nouă speculaţie face înconjorul internetului. Fiii secreți ai lui Vladimir Putin ar fi ținuți ascunși într-un complex izolat, amplasat în pădurile din zona Valdai, la nord-vest de Moscova.

Potrivit unor surse citate de publicații internaționale, accesul în această zonă este strict controlat, iar măsurile de securitate ar fi menite să prevină orice tentativă de atac asupra copiilor.

Viața izolată a presupuşilor fii ai lui Putin

Investigațiile jurnalistice indică faptul că Ivan, în vârstă de aproximativ 10 ani, și Vladimir Jr., de 6 ani, ar fi crescuți într-o izolare aproape totală. Complexul în care locuiesc ar fi fortificat și supravegheat permanent, iar contactul cu lumea exterioară ar fi limitat.

Surse citate de jurnaliștii Roman Badanin și Mihail Rubin, autorii volumului „Țarul însuși”, susțin că informațiile despre Alina Kabaeva și copiii ei sunt eliminate sistematic din bazele de date ale statului rus.

Liderul de la Kremlin duce o viaţă extrem de privată. Sursa: Profimedia

Această strategie de ascundere ar reflecta temerile Kremlinului privind posibile amenințări la adresa copiilor. Potrivit unor canale de pe aplicaţia Telegram, Ivan ar fi descris drept „cel mai izolat băiat din Rusia”, iar rarele apariții publice ar fi strict controlate.

Relația cu Alina Kabaeva și speculațiile despre familie

De aproape două decenii, presa internațională discută despre presupusa relație dintre Vladimir Putin și fosta gimnastă olimpică Alina Kabaeva. Subiectul nu a fost niciodată confirmat oficial, iar în Rusia este tratat ca un tabu. O publicație care a scris despre această legătură a fost închisă imediat după apariția articolului, iar presa de stat are interdicția de a aborda tema.

Autorii cărții „Țarul însuși” au inclus în volum fotografii și numele copiilor atribuiți lui Putin, argumentând că, având în vedere statutul liderului rus, aceste informații au relevanță publică.

„Totul la Putin este despre ipocrizie. Singurul lucru constant în toată cariera lui este povestea de acoperire”, a declarat Badanin.

Oficial, Vladimir Putin are două fiice adulte din căsătoria cu Liudmila Putin: Maria Voronțova, 40 de ani, și Katerina Tihonova, 39 de ani. În presă apare frecvent și numele Elizavetei Rudnova, cunoscută online ca Luiza Rosova, considerată o fiică neoficială, care locuiește la Paris.

În lipsa unor confirmări oficiale, informațiile despre presupusa familie secretă a lui Vladimir Putin rămân în zona speculațiilor și a investigațiilor jurnalistice.

CITEŞTE ŞI: Vladimir Putin refuză pacea cu Ucraina! Ce motiv a invocat, în ciuda eforturilor lui Trump: „Le vom alunga cu forţa militară”

Cum a supraviețuit Vladimir Putin unei tentative de asasinat cu agenți neurotoxici. S-a întâmplat chiar înainte de discuția cu Donald Trump

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Click.ro
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
go4it.ro
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce s-a întâmplat cu refugiul lui Omar Hayssam, de la Nehoiu. Teroristul sirian se autoproclamase „prinț” al Buzăului
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu refugiul lui Omar Hayssam, de la Nehoiu. Teroristul sirian se autoproclamase „prinț” al Buzăului
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!