Cristina Belciu și-a asumat relația cu Cabron, apoi a șters totul. Imaginea de la miezul nopții

Cristina Belciu l-a fermecat pe Cabron!

Cristina Belciu pare să fi surprins pe toată lumea cu o apariție neașteptată în mediul online. După luni întregi în care s-a vorbit despre relația sa cu rapperul Cabron și despre situația complicată în care acesta s-ar fi aflat, bruneta a publicat o imagine care a dat imediat naștere unor noi speculații.

Dacă acum câteva zile CANCAN vă dezvăluia că idila dintre artist și Cristina a luat sfârșit (VEZI AICI), femeia pare că a stat doar în umbră, până apele s-au liniștit, cât de cât. După o perioadă în care a preferat să păstreze discreția și să evite expunerea excesivă, bruneta a început să transmită, indirect, că lucrurile s-au schimbat în viața ei sentimentală.

Cristina Belciu și-a asumat relația cu Cabron

În ultimele săptămâni, Cristina a publicat mai multe imagini precum că viața ei este fericită. Printre acestea s-au numărat fotografii cu buchete impresionante de flori și momente care au lăsat impresia că cineva special îi este alături.

Totul s-a petrecut târziu în noapte, când Cristina a distribuit pe Instagram o fotografie realizată în oglindă. La prima vedere, imaginea părea una obișnuită, însă dacă te uiți un pic mai atent se poate observa că în imagine este chiar artistul. Vedeta apărea într-un moment extrem de apropiat alături de un bărbat, iar bărbatul este Cabron.

Postarea nu a rămas online prea mult timp. La scurt timp după publicare, fotografia a dispărut de pe contul Cristinei, însă nu înainte ca aceasta să fie observată.

Fotografia pe care Cristina a șters-o/foto: Instagram

Și dacă încă nu vi-ați dat seama că e Cabron, putem să ne uităm atent la tatuajele de pe mână care sunt identice cu ale artistului. Chiar dacă poza Cristinei este alb-negru, tatuajul de mână se observă cu ușurință.

Tatuajele lui Cabron

Tot în același timp, bruneta a postat la story o imagine care pare a fi un fel de ”glumiță”, ironie cu verbul „a tăcea”. Un mesaj ce poate fi interpretat ca un mesaj la adresa artistului și chiar a soției acestuia. Dacă recent soția s-a i-a transmis o urare specială și din dragoste lui Cabron, se pare că amanta nu va „tăcea” niciodată.

Decizia de a elimina imaginea nu a făcut decât să amplifice curiozitatea celor care o urmăresc. În lumea mondenă, astfel de gesturi sunt adesea interpretate ca o încercare de a proteja o relație, mai ales dacă ești amantă.

CITEȘTE ȘI: Celebrul artist (încă însurat) trăiește o iubire interzisă cu fosta lui Boureanu. Povestea care va zgudui showbizul!

ACCESEAZĂ ȘI: Cabron se împarte între soție și „pofta inimii”. Fosta lui Cristian Boureanu nu a ieșit din ecuație

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Click.ro
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Gandul.ro
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat