Cristina Ich, „acuzată” de fani: „Ai implant de păr…”

•

Cristina Ich atrage toate privirile bărbaților, dar și cele ale femeilor, ori de câte ori își face apariția în public sau în mediul online. În momentul de față este una dintre cele mai „discutate” femei din România, iar domnișoarele de cele mai multe ori sunt curioase care este secretul frumuseții ei.

Cristina Ich, așa cum o știe toată lumea este foarte activă pe rețelele de socializare, din asta câștigă majoritatea banilor, însă riscul „meseriei” este unul destul de mare. De cele mai multe ori Angelina Jolie de România se confruntă cu diverse mesaje din partea fanilor curioși, care mai de care mai ciudate.

Pentru că multe dintre femeile care o urmăresc, nu cred în „naturalețea” Cristinei, iată că de această dată, șatena a fost acuzată că și-a făcut implant de păr. Interesate de cum își menține Ich podoaba capilară, una dintre fanele sale spune că aceasta a declarat de câteva ori că și-a ajutat părul cu o intervenție estetică.

Iar Cristina nu a stat deloc pe gânduri și a dezmințit acest lucru: „Eu vă sugerez un implant de neuroni”, a spus vedeta supărată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro

VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24

VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24

Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză politică la Varșovia: Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, bruscat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să intre cu forța în clădirea Tribunalului Constituțional. De la ce a pornit scandalul în Polonia
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania