Cum a aflat Leonard Doroftei că va deveni bunic pentru prima oară. Nepotul s-a născut fix de ziua lui! „Am plecat în câteva minute!”

Leonard Doroftei și soția lui, Monica, trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viață, dar totodată plină de schimbări. După ce s-au întors în România la îndemnul copiilor, cei doi au aflat că vor deveni bunici. Fiul mijlociu al cuplului le-a dat vestea, iar micuțul a venit pe lume chiar de ziua bunicului său. Cum le-a schimbat viața copilul, dar și cum își împart acum responsabilitățile când au rămas doar ei doi în casă, aflați de la ei într-un interviu exclusiv CANCAN.RO. Mai mult, de o sinceritate dezarmantă, fostul sportiv spune cu ce nu îi iese din cuvânt soției, dar glumește și pe tema faptului că după 30 de ani de căsnicie a ajuns să aibă, în sfârșit, ceva de spus în propria casă. 

Leonard și Monica Doroftei au devenit bunici în luna aprilie a acestui an și au un nepot după care sunt topiți. Din păcate, copiii lor nu stau în București, lucru nu tocmai plăcut, mai ales că sunt obișnuiți să fie cu toții împreună. Însă, ori de câte ori li se face dor de ei și de nepotul lor, dau o fugă până la ei. Și nu este de mirare că fostul pugilist este topit după nepotul lui, căci micuțul îi seamănă mult și este și născut în aceeași zi cu el. Și, apropo, în urmă cu cinci luni, ziua de naștere a lui Lonard Doroftei s-a transformat într-un fiasco după ce au plecat de urgență de la restaurantul unde petreceau pentru că primiseră vestea că urmează ca nora lor să nască.

Leonard Doroftei, ținut în frâu de soția lui: „Am ajuns la vârsta la care mă lasă să vorbesc”

CANCAN.RO: De fiecare dată este o plăcere să mă întâlnesc cu voi. Ce faceți?

Leonard și Monica Doroftei: Am fost invitați la acest eveniment și abia așteptam să venim să vedem cum a fost renovat acest hotel

CANCAN.RO: Vă potriviți perfect cu eleganța acestui hotel. Cât v-a luat să vă alegeți ținutele? 

Monica Doroftei: Să știi că din punctul meu de vedere m-am gândit în ultima săptămână cum să mă îmbrac, sper că am respectat evenimentul

Leonard Doroftei: M-a îmbrăcat soția, ea mă îmbracă de obicei. Eu în afară de trening nu știu ce aș fi purtat, ea mă îmbracă. M-a convins.

CANCAN.RO: Dar tu cu ce o convingi pe ea? 

Leonard Doroftei: Să știi că nu este nevoie să o conving cu prea multe că ne înțelegem din priviri. Am ajuns la vârsta la care mă lasă să vorbesc.

Leonard Doroftei și soția lui, Monica, au oferit un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO cu Loriana Dasoveanu

Leonard Doroftei și soția lui, Monica, au oferit un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO

CANCAN.RO: Știu că ați devenit bunici. Cum este schimbată viața voastră?

Leonard Doroftei: Suntem topiți! Personal nu m-am gândit că pot fi atât de topit după băiat și implicat. Ne bucură sufletul.

Monica Doroftei: Ne facem timp să petrecem cu ei chiar dacă stau la Ploiești, vin de câte ori pot și e o bucurie să petrecem timp cu micuțul

CANCAN.RO: Ați încercat să îi convingeți să se întoarcă în București? Știu că ei v-au convins pe voi să reveniți în țară, mă gândesc că și voi le sugerați să vină cât mai aproape 

Leonard Doroftei: Chiar am avut discuția aceasta cu ei și cred că se vor muta cât de curând.

Monica Doroftei: Își doresc să fie aproape de noi. Pentru noi a sta împreună este ceva normal.

CANCAN.RO: Acum stați doar voi doi în casă? Cum este să fiți doar voi singurei? 

Leonard Doroftei: Plictisitor, fiind casa goală putem spune că lipsește ceva. Ne umplem amândoi timpul.

CANCAN.RO: Sunt mai dese momentele de romantism? 

Monica Doroftei: Ieșim mai des, este foarte adevărat, facem weekenduri prin țară, e foarte frumos.

Cum a aflat fostul campion că va deveni bunic: „Eram la cină de ziua mea și ni s-a dat telefon: Naște!”

CANCAN.RO: Cum vă împărțiți activitățile în casă? 

Monica Doroftei: Eu sunt cu activitățile în casă, el e cu activitățile afară. Mă mai ajută și duce gunoiul, ceea ce mă încântă, dar în rest suntem ocupați cumva amândoi.

Leonard Doroftei: Oricum, dacă aș vrea să o ajut la altceva, nu m-ar lăsa că mai mult aș strica.

CANCAN.RO: Ce îți place să-i gătești? 

Monica Doroftei: În ultimul timp am gătit mai sănătos, am încercat să fac lucruri mai sănătoase. Aseară am gătit un pui cu pesto. Îmi place să îi gătesc orice îi face o bucurie, preparate cu carne în general.

CANCAN.RO: Ai în continuare grijă la dietă?

Leonard Doroftei: Nu așa de mult ca înainte pentru că mă antrenez foarte mult. Mâncarea făcută de soția mea este cea mai bună.

Monica Doroftei: Preparatele din America sunt diferite, sunt cu mai mult unt, noi gătim mai mult mediteranean.

Leonard Doroftei: De Sărbători merge o carne la garniță, o sărmăluță. Mi-aș dori să fie sărbătoare în fiecare zi.

Cum a aflat Leonard Doroftei că va deveni bunic

Cum a aflat Leonard Doroftei că va deveni bunic

CANCAN.RO: Chiar așa, cum a fost ziua de naștere? Ai sărbătorit-o împreună cu cel mic? 

Leonard Doroftei: Da, la anul o să o facem împreună. Anul acesta eram cu familia restaurant la cină, am primit telefonul: Naște! Am plecat direct la spital de la restaurant.

Monica Doroftei: Ni s-a spus: „Gata, intră în operație acum!” Am plecat în câteva minute. Am fost aproape pentru că era târziu.

CANCAN.RO: E un semn că s-a născut de ziua ta. Poate te moștenește!

Leonard Doroftei: Doamne ajută!

CITEȘTE ȘI: Leonard Doroftei, pus în mare dificultate: „Lucrurile pe care le-am făcut acolo nu le-aș mai face nici forțat”

NU RATA: Leonard Doroftei a spart secretul după 30 de ani! Condiția pe care i-a pus-o Vaștag pentru a-l cununa: ”Mi-ai promis ceva!”

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN  (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adina Buzatu, în lacrimi la nunta fiicei sale, Sara. „Am dat apă la șoricei”
Click.ro
Adina Buzatu, în lacrimi la nunta fiicei sale, Sara. „Am dat apă la șoricei”
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Digi 24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Cine ar fi preluat puterea mafiei românești din Marea Britanie. Victimele se tem să vorbească
Gandul.ro
Cine ar fi preluat puterea mafiei românești din Marea Britanie. Victimele se tem să vorbească
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!