Acasă » Știri » Cum a apărut porecla clanului Cămătaru. Ce dezvăluiri au ieșit la iveală: „Tradiția a mers mai departe”

Cum a apărut porecla clanului Cămătaru. Ce dezvăluiri au ieșit la iveală: „Tradiția a mers mai departe”

De: Andreea Stăncescu 26/05/2026 | 13:29
Cum a apărut porecla clanului / Sursa foto: "Cămătarii", regizor: Anghel Damian, 2026, sursa: Voyo

Numele clanului Cămătaru este cunoscut de aproape toată lumea, însă puțini știau până acum cum a apărut, de fapt, celebra poreclă. Noua producție VOYO semnată de Anghel Damian și Codin Maticiuc, „Cămătarii”, aduce în prim-plan povestea din spatele unuia dintre cele mai controversate nume din România și dezvăluie originile familiei conduse de Sile și Nuțu Cămătaru.

Noua producție VOYO, lansată pe 25 mai, prezintă într-o manieră jurnalistică povestea unuia dintre cele mai cunoscute clanuri din România. Documentarul urmărește ascensiunea clanului Cămătaru și include mărturii directe ale membrilor săi, care vorbesc deschis despre viața din spatele imperiului construit în umbră.

De unde a apărut porecla „Cămătaru”

Potrivit mărturiilor din documentar, totul a pornit de la tatăl celor doi frați, Zaharia Ștefan, cunoscut în cartier drept Fane Măcelaru. În perioada comunistă, acesta tăia și vindea carne pe ascuns, iar oamenii veneau constant la poarta lui pentru a cumpăra produse, inclusiv pe datorie. În timp, porecla de „Fane Măcelaru” s-a transformat în „Fane Cămătaru”, nume care avea să fie moștenit de întreaga familie.

Mama lui Sile și Nuțu, Mimi, a explicat că porecla a apărut de la tatăl ei. Apoi s-a transmis din generație în generație și a evoluat odată cu trecerea anilor. Astfel, ea a ajuns să fie cunoscută drept „Mimi Cămătăreasa”, iar ulterior și cei doi frați au devenit celebri sub numele de Sile și Nuțu Cămătaru.

„Pe tatăl meu îl chema Zaharia Ștefan, zis Fane Măcelaru. Tăia carne clandestin, că așa era pe timpul ăla. Venea tot cartierul la el, la poartă, și așa, dădea și pe datorie. Și din Fane Măcelaru, a devenit Fane Cămătaru.”, spunea Mimi Cămătăreasa, mama lui Sile și Nuțu Cămătaru.

„Tradiția a mers mai departe. De exemplu, pe mama mea, la început îi spunea Mimi a lu’ Fane Cămătaru. Mai târziu, când a crescut, nu mai îi spunea Mimi a lu’ Cămătaru, îi spunea Mimi Cămătăreasa. Porecla se schimba o dată cu trecerea anilor. La început și nouă ne-a zis Nuțu și Sile a lu’ Mimi Cămătăreasa. Timpul în care noi ne-am lovit și ne-a cunoscut lumea prin școli de corecție, pe unde am umbla, prin țări strâine, am devenit noi înșine Nuțu și Sile Cămătaru.”, a spus Vasile Balint, zis Sile Cămătaru.

Sursa foto: „Cămătarii”, regizor: Anghel Damian, 2026, sursa: Voyo

În documentar apare și Marian Sârbu, cunoscut ca Box, care spune că Nuțu Cămătaru a negat mereu ideea că numele ar însemna automat că oferea bani cu camătă.

„Nuțu Cămătaru mereu zicea „dacă mă numesc Cămătar, nu înseamnă că dau bani cu camătă”. Că vine cineva la mine la poartă și gata, îi dau bani cu camătă. Și are dreptate”, a spus Marian Sârbu, zis Box.

La rândul său, Vasile Balint afirmă că numele Cămătaru a devenit o adevărată moștenire de familie, păstrată și consolidată în timp prin reputația celor care l-au purtat.

„Cămătaru e o poreclă moștemită, întreținută de noi să fie la o calitate, la un nivel în alt sus, ca și nume. Pentru că dacă persoana e respectată, numele și el e respectat”, a mai spus Sile Cămătaru.

CITEȘTE ȘI: Nuțu Cămătaru, despre fuga din România și intrarea într-o Europă fără apărare: ”Doamne, ce-i aici? Raiul pe pământ?”

Nuțu Cămătaru, dezvăluiri despre ”ravagiile” făcute la raliul de la Monaco: „Luau portofele, le aruncau și eu le prindeam”

Recomandarea video