Cum arată cea de-a doua rochie a nașei lui Dani Stoian și a Mihaelei. Eliada Cantea a făcut furori la petrecerea de nuntă!

Nașa a schimbat rochia la petrecere

Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, și-a unit astăzi destinul în fața altarului cu aleasa inimii sale, Mihaela, iar în aceste momente petrecerea este în plină desfășurare. Atmosfera este una spectaculoasă, iar invitații se bucură alături de miri. Un detaliu care nu a trecut neobservat este faptul că atât mireasa, cât și nașa au ales să își schimbe ținutele pe parcursul serii, optând pentru rochii la fel de extravagante ca și primele.

Povestea de dragoste dintre Dani Stoian și Mihaela a început în anul 2020, când fiul manelistului avea doar 17 ani. De-a lungul timpului, relația lor a devenit tot mai puternică, iar cei doi și-au construit o familie frumoasă. În 2023 au spus „da” la cununia civilă, iar astăzi și-au oficializat iubirea și în fața lui Dumnezeu.

Cum arată a doua rochie a nașei, Eliada Cantea

Pentru marele eveniment, mirii și-au ales nași apropiați sufletului lor, Eliada și Alexandru Cantea. Cei doi sunt cunoscuți în lumea muzicii de petrecere și formează un cuplu atât pe scenă, cât și în viața personală. Alexandru coordonează și cântă în cadrul Tarafului Cantea, în timp ce Eliada este una dintre vocile apreciate ale formației, interpretând melodii de petrecere și piese cu influențe balcanice.

La începutul evenimentului, Eliada Cantea a atras toate privirile într-o rochie lungă neagră, cu o croială elegantă care îi evidenția silueta. Designul includea detalii transparente din dantelă, un decolteu generos și umeri lăsați, completate de accesorii sofisticate, precum un choker negru și o geantă cu lanț metalic.

Mai târziu, la fel ca mireasa, și nașa a ales să își schimbe ținuta. Pentru a doua apariție, Eliada a optat pentru o rochie lungă argintie, complet acoperită de elemente strălucitoare. Corsetul din partea superioară, decolteul adânc și decupajele elegante din zona șoldurilor au transformat ținuta într-una spectaculoasă. În plus, o crăpătură amplă pe mijlocul rochiei a adăugat un plus de eleganță și feminitate noului look.

CITEȘTE ȘI: Detaliul din biserică, de la nunta fiului lui Florin Salam, care a atras atenția. Ce semnifică aripile de înger cu litera ”F”

Cum s-a îmbrăcat Roxana la nunta lui Dani, fiul lui Florin Salam? Ținută matchy cu manelistul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedete înșelate de parteneri! 11 celebrități au dezvăluit cum au trecut peste suferința din dragoste
Click.ro
Vedete înșelate de parteneri! 11 celebrități au dezvăluit cum au trecut peste suferința din dragoste
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Gandul.ro
Medic din București, terorizat de cămătari: „De mine nu scapi nici când mori”/O asistentă ar fi fost „informatoarea” interlopilor
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util