Acasă » Știri » Cum arăta Lavinia ex Pescobar pe vremea când era tractoristă? Cu părul în vânt și motorul turat, era regina câmpurilor

Cum arăta Lavinia ex Pescobar pe vremea când era tractoristă? Cu părul în vânt și motorul turat, era regina câmpurilor

De: Mirela Loșniță 30/11/2025 | 08:38

Lavinia Stoica a fost centrul unuia dintre cele mai discutate scandaluri ale momentului. Deși inițial a susținut că și-a dat demisia, adevărul a ieșit repede la iveală: Lavinia ar fi fost, de fapt, concediată. Pe vremuri, înainte să devină „mâna dreaptă” a lui Pescobar, mândră nevoie mare de satul din care provine, Lavinia nu se sfia să apară în mediul online cu mâinile pline de pământ și cu zâmbetul larg pe chip. Șatena se filma adesea în câmp, la volanul tractorului, cu părul în vânt și motorul turat, arătând tuturor că este, fără exagerare, regina ogoarelor.

Cum arăta Lavinia ex Pescobar pe vremea când era tractoristă

Originară din Dărmănești, județul Argeș, Lavinia părea că și-a găsit locul perfect după ce a intrat în anturajul lui Pescobar. Implicată activ în administrarea afacerilor și prezentă constant în preajma celebrului patron, bruneta era considerată „omul de bază” al acestuia. Șoc și groază când într-o bună zi a anunțat că „și-a dat demisia” și că începe alt drum spiritual, profesional, cosmic, karmic, cine mai știe.

Totuși, au apărut speculații conform cărora Lavinia nici nu ar fi avut nevoie cu adevărat de jobul de la Pescobar, deoarece ar proveni dintr-o familie înstărită. Tatăl ei, extrem de activ pe rețelele sociale, postează fotografii din vacanțe alături de familie și își promovează afacerea cu cereale.

Înainte să îl cunoască pe Pescobar, Lavinia se ocupa și ea de afacerile familiei. Tractorul a fost, într-un fel, trambulina ei către o nouă viață, demonstrând că munca este, într-adevăr, brățară de aur. De la live-urile făcute direct din câmp, cu plugul în spate și pământ pe mâini, tânăra a ajuns să fie considerată o influenceriță autentică, naturală și cu mult suflet. Cu părul în vânt și motorul turat, domina câmpurile ca nimeni alta.

Familia Laviniei, totuși, are un stil de viață peste medie. Sora ei este stabilită în Belgia, iar fratele, implicat în afacerile tatălui, se afișează pe rețelele de socializare din locații de lux, vacanțe scumpe, bolizi, și cu un stil de viață extravagant.

Averea fantomă a Laviniei lui Pescobar! Tatăl ei trăiește ca milionarii, dar pe hârtie nu valorează mai nimic!

Aroganța Laviniei Stoica, după ce a mințit că a demisionat de la Pescobar! Șomeră de lux și o nouă relație

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×