Cum arată prima soție a lui Cristian Cioacă și ce s-a întâmplat cu ea în Franța

Cum arată prima soție a lui Cristian Cioacă și ce s-a întâmplat cu ea în Franța

Înainte de a se căsătorit cu Elodia Ghinescu, Cristian Cioacă fost soțul Laviniei Bălan. Nu au stat foarte mult împreună, însă, fiindcă Lavinia a decis să părăsească România și s-a stabilit în Franța. Și-a întemeiat o altă familie, iar acum duce o viață împlinită.

Lavinia Bălan are 44 de ani și este senior-cercetător la Institutul de Știința Materialelor din Mulhouse, institut de referință în cercetarea chimică și biologică moleculară din Franța. Totodată, Lavinia Bălan a obținut și primul brevet de inventator pentru „nanocompozit luminiscent organo-anorganic bazat pe nanoparticule de oxid de zinc şi metoda sa de fabricare”.

Lavinia are și alte realizări extraordinare în domeniul profesional, putându-se lăuda și cu numeroase apariții în peste 100 de publicații de specialitate. Fosta soție a lui Cristian Cioacă a publicat 4 cărți, ultima apărând chiar în luna septembrie a acestui an.

Lavinia Bălan, prima soție a lui Cristian Cioacă

Cazul dispariției Elodiei Ghinescu

Avocata Elodia Marilena Ghinescu a dispărut în seara de 29 august 2007, cazul deschis ulterior fiind puternic mediatizat. În 2013, după o lungă anchetă, polițistul Cristian Cioacă, soțul Elodiei, a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de ani de închisoare pentru crimă.

De-a lungul timpului, au fost lansate tot felul de ipoteze referitoare la dispariția avocatei Elodia Ghinescu, iar cei care au urmărit cu atenție toate informațiile nu au ajuns, încă, la o concluzie finală. Vărul lui Cristian Cioacă – fost angajat al Serviciului de Protecție și Pază – a făcut o declarație șocantă, potrivit gândul.info. Din spusele sale, Elodia Ghinescu ar fi în viață, însă nu în România, ci ”undeva în străinătate”, într-un program de protecție al martorilor.

„Elodia ar putea fi în acest moment într-un program de protecție a martorilor sau, pur și simplu, undeva în străinătate, sub identitate ascunsa”, le-a declarat vărul lui Cioacă anchetatorilor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!