Cum s-a apucat Speak de cântat, de fapt: „Am fost la vreo câteva concerte cu cei de la Mafia și am văzut ce era acolo”

Speak este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România, însă puțini știu cum a început, de fapt, povestea lui în muzică. Invitat să urce pe scenă în orașul în care s-a născut, artistul a făcut mărturisiri neașteptate despre momentul care i-a schimbat complet destinul.

Revenirea la Bacău a avut o încărcătură emoțională aparte pentru Speak. Artistul a fost unul dintre invitații festivalului Young Island, unde a urcat la pupitrul de DJ și a făcut spectacol în fața publicului. În mulțime s-au aflat și părinții lui, care au urmărit fiecare moment cu emoție, iar după concert l-au așteptat în culise pentru a-l felicita.

Cum s-a apucat Speak de muzică

Alături de el s-a aflat și iubita sa, Ștefania, care a susținut, la rândul ei, un concert în cadrul aceluiași eveniment. Pentru Speak, întoarcerea acasă a însemnat mai mult decât un simplu concert, ci o reîntâlnire cu locul în care a început totul.

„A fost extraordinar, mi-a plăcut! De fiecare dată când vin acasă, e un sentiment aparte, nu pot să compar cu nimic! S-a văzut și finalul! Muzica e prima mea dragoste!

Cum s-a apucat Speak de cântat, de fapt: „Am fost la vreo câteva concerte cu cei de la Mafia și am văzut ce era acolo”

Cum s-a apucat Speak de cântat, de fapt: „Am fost la vreo câteva concerte cu cei de la Mafia și am văzut ce era acolo”

De muzică m-am îndrăgostit prin DJ-ală, la Zebra, un etalon al muzicii electronice și al muzicii urbane din România, acolo am început, clubul era la subsolul Casei de Cultură din Bacău”, a declarat Speak pentru Click.

Artistul a dezvăluit că decizia de a urma o carieră în muzică nu a venit întâmplător. Totul s-a schimbat după ce a mers la câteva concerte ale trupei B.U.G. Mafia, iar atmosfera de acolo l-a făcut să înțeleagă că vrea să fie pe scenă.

Concertul care i-a schimbat viața

El a spus că, înainte de a deveni cunoscut ca interpret, a lucrat mult în spatele cortinei. Compunea și producea melodii pentru alți artiști, iar abia mai târziu a decis să își facă loc în lumina reflectoarelor.

„Am fost la vreo câteva concerte cu cei de la Mafia și am văzut ce era acolo și am zis că asta vreau să fac toată viața mea. Apoi am fost rezident la Zebra, după care am început producția muzicală, toate au venit în lanț.

M-am apucat apoi de cântat, eu făceam multe piese pentru alții, am făcut multe hit-ulețe, îmi era mult mai ușor să mă exprim. După ce mi-am luat aplauze și m-am potolit stomacul, m-am întors la prima mea dragoste”, a declarat Speak la Young Island Festival.

În prezent, Speak continuă să fie implicat în numeroase proiecte muzicale și spune că DJ-ingul a rămas marea lui pasiune. Deși agenda îi este plină de concerte și evenimente, artistul profită de fiecare ocazie pentru a reveni în orașul natal, acolo unde spune că emoțiile sunt imposibil de comparat cu orice alt loc.

VEZI ȘI: Speak a fost trădat de cine se aștepta mai puțin. Și-a făcut curaj și a spus totul

Speak a spus adevărul despre Florin Ristei! Motivul pentru care nu îl suporta: „Pe tine nu te haleam deloc”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Click.ro
„Ne-am nenorocit!” Adina Buzatu intervine în scandalul blănii purtate de Sorina Docuz. Reacția creatoarei de modă
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
După mai puțin de 24 de ore de când Gândul a publicat imaginile șantierului abandonat din Pipera, angajații s-au pus pe treabă. Zeci de muncitori se chinuie să scoată apa din șanțul care devenise canal navigabil
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia