Dan Petrescu a făcut marele anunț: a scăpat de boala care l-a supărat! Când revine pe banca tehnică

Dan Petrescu a făcut marele anunț: a scăpat de boala care l-a supărat! Când revine pe banca tehnică
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu / Sursa foto: Mediafax Foto

În ultimele luni au circulat numeroase zvonuri legate de starea de sănătate a lui Dan Petrescu, mai ales după ce aparițiile sale publice au alimentat speculațiile privind o afecțiune serioasă. Fostul antrenor al lui CFR Cluj a decis însă să lămurească situația și a transmis că perioada dificilă a trecut, iar în prezent se simte mult mai bine.

Tehnicianul cunoscut susține că este aproape complet refăcut și că mai are nevoie de cel mult una sau două luni pentru a fi pregătit să revină în activitate.

Dorința sa este să se întoarcă pe banca tehnică, cel mai probabil din vară, când ar putea prelua o echipă încă de la începutul sezonului.  Totuși, nu exclude nici varianta unei reveniri mai rapide, dacă va apărea o ofertă importantă.

„Mă simt bine. Nu știu ce a apărut despre mine. Eu mă simt bine, mai am puțin și încep să antrenez. Mai am nevoie de o lună – două ca să fiu ok. (n.r. dacă revine din vară) Poate chiar înainte, vedem”, a spus Dan Petrescu pentru digisport.ro.

Sursa foto: Profimedia

Dan Petrescu va antrena Naționala României?

În același timp, numele lui Dan Petrescu a fost vehiculat și în discuțiile legate de viitorul echipei naționale. Cristi Balaj consideră că acesta ar putea fi o opțiune serioasă pentru Federația Română de Fotbal, mai ales în contextul problemelor de sănătate ale lui Mircea Lucescu.

Potrivit lui lui Cristi Balaj, „Bursucul este un antrenor experimentat, riguros și echilibrat, care pune accent pe forma sportivă a jucătorilor, nu pe statut sau reputație.

De-a lungul carierei sale, Dan Petrescu a demonstrat că știe să construiască echipe competitive și să obțină rezultate, motiv pentru care este văzut ca un profesionist capabil să facă față inclusiv unei provocări precum conducerea naționalei.

„(n.r. Dan Petrescu ar fi o soluție pentru națională?) Da, e un antrenor foarte bun, care a demonstrat deja în fotbalul românesc. Am înțeles că se simte mai bine. E un antrenor preocupat și concentrat. Îmi place că la Dan Petrescu joacă cine merită. Pentru el nu contează importanța numelui sau dacă l-a salutat sau nu într-o dimineață.

Pentru el este important să joace jucătorii care sunt cel mai în formă și care merită. Sunt convins că pe el nu l-ar interesa echipa unde joacă jucătorul respectiv. Nu știu dacă Federația a ales deja. Și Hagi a demonstrat și nu știu dacă nu cumva este o variantă agreată în acest moment. Cel mai important pentru noi ar fi ca Mircea Lucescu să poată reveni”, a declarat Cristi Balaj, la sptfm.ro.

CITEȘTE ȘI: De ce primește Rică Răducanu bani cu porția de la soție: „Cum prind niște bănuți, cum mă duc la..”

Singura condiție a lui Mircea Lucescu pentru a se retrage de la naționala României! Gigi Becali l-a dat de gol: „Le e frică și oamenilor”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!