Dani Mocanu se află în centrul unei noi controverse! După problemele cu legea, celebrul manelist a ajuns din nou în centrul atenției. Recent, artistul a fost invitat să cânte într-un club, însă a oprit dintr-odată concertul, motivând că patronul nu îi permite să ia bani din dedicații. Cu mâna plină de bancnote de 100 de lei, cântărețul a transmis că nu se simte respectat.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe Dani Mocanu la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare. Totuși, decizia nu este definitivă, iar manelistul are dreptul de a face apel. Așadar, până la hotărârea finală a instanței, cântărețul își vede de viață, dar nu poate sta departe de controverse.
Citește și: Are sau nu șanse Dani Mocanu să scape de închisoare?! „Infracțiunile sunt grave, dar trebuie să fie…”
Vineri, 24 ianuarie, Dani Mocanu a fost invitat să cânte într-un club de fițe din Cluj-Napoca, însă finalul concertului a fost unul neașteptat. Manelistul a intrat fericit pe scenă, ținând să le amintească fanilor săi că nu se află în spatele gratiilor.
„Nu sunt arestat și nu o să fiu pentru că voi mă iubiți și Dumnezeu mă iubește”, a spus Dani Mocanu.
Fanii au fost în extaz să îl vadă pe artist pe scenă și au cântat o dată cu el versurile pieselor sale. Mai mult decât atât, dedicațiile au curs fără număr, așa cum precizează chiar el într-unul din filmulețele apărute pe TikTok. Doar din partea unei singure tinere a primit 1000 de euro.
Ei bine, la un moment dat, patronul a intervenit și i-a interzis lui Dani Mocanu să mai accepte dedicații. Solicitarea nu i-a picat deloc bine celebrului manelist care a decis să oprească brusc spectacolul. Cu mâna plină de bani, cântărețul a explicat situația.
„Patronul nu ne lasă să luăm dedicații. Sunt nevoit să opresc spectacolul, asta e în semn de respect, ce primim de la patronul de aici. Noi suntem obligați să oprim spectacolul. Așa cum noi respectăm pe toată lumea, vrem să fim și noi respectați și cred că m-am făcut înțeles.”, a precizat cântărețul de manele.
Decizia lui Dani Mocanu a stârnit controverse în mediul online. Într-adevăr, unii dintre fanii săi i-au luat apărarea, însă multe persoane l-au criticat dur pentru alegerea de a opri concertul. Unii oameni nu i-au înțeles gestul, ținând cont că, oricum, a fost plătit de către patron pentru a susține show-ul.
„Nu îți este rușine? Oprești spectacolul că nu te lasă patronul de acolo să iei dedicații, patronul care te-a plătit să cânți la el în club. Te-a plătit să cânți, nu să iei dedicații.”/ „Ai ajuns prea rău, prea multe aere ți-ai luat, alții cântă degeaba ore în șir din respect pentru oamenii care îl iubesc”/ „Respect pentru patron”/ „Corect așa ar fi pentru fiecare lăutar, nu să faceți pomelnice cu nume din minut în minut”/ „Jaf pe față din partea ta”/ „Mânca parizer cu pâine când juca fotbal, caracter zero”/ „Bine ți-a făcut patronul”, au fost câteva dintre comentariile internauților.