Decizie-șoc în cazul lui Gheorghe Vlădan, criminalul de la coaforul ”Perla”. Familia casierei ucise contestă hotărârea judecătorilor

Decizie-șoc în cazul lui Gheorghe Vlădan, criminalul de la coaforul ”Perla”. Familia casierei ucise contestă hotărârea judecătorilor
Decizie-șoc în cazul lui Gheorghe Vlădan, criminalul de la coaforul ”Perla

Gheorghe Vlădan – şofer la Policlinica „N. Kretzulescu” – a deschis focul în coaforul în care lucra soţia sa. Aceasta îl părăsise şi încerca să obţină divorţul. Pe data de 5 martie 2012, Vlădan a pătruns în coafor și le-a ucis pe soția sa și pe casieră. Alte șase persoane, angajați și clienți ai coaforului, au fost rănite. 

Procurorii au susținut, în rechizitoriu, că toate faptele au fost dovedite, motiv pentru care s-a cerut pedeapsa maximă pentru Gheorghe Vlădan. Criminalul a fost deferit Justiţiei, în stare de arest preventiv, în aprilie 2012, pentru omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Gheorghe Vlădan a fost condamnat, inițial, la închisoare pe viață

Gheorghe Vlădan poate ieși din închisoare peste 7 ani

Judecătorii din Giurgiu au înlocuit pedeapsa cu închisoare pe viață, astfel că Gheorghe Vlădan urmează să efectueze 25 de ani de închisoare. Numai că, în conformitate cu prevederile Codului Penal, Vlădan ar putea ieși din pușcărie peste 7 ani. Imediat după ce a aflat decizia magistraţilor, familia Marianei Bendre – casiera executată în coaforul Perla -, a contestat micşorarea pedepsei, solicitând ca Vlădan să execute închisoare pe viaţă, aşa cum a fost condamnat inițial. Peste câteva zile va avea loc primul termen de judecată, la Curtea de Apel Bucureşti, dar pare greu de crezut că familia victimei va avea câștig de cauză.

Conform Codului Penal, “condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiționat după executarea efectivă a 15 ani de detențiune, dacă (…) este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”. De această prevedere va beneficia şi Gheorghe Dincă – ”Monstrul din Caracal” -, după ce va fi condamnat pentru faptele sale.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!