Delia Matache și Răzvan Munteanu demonstrează că nu e nevoie să te duci până la Sinaia ca să faci o plimbare benefică prin aerul aspru de iarnă. CANCAN.RO i-a imortalizat pe cei doi soți pe carosabil în Primăverii, pentru că să fim sinceri, e imposibil ca doi oameni să meargă unul lângă altul pe trotuarele din București, fiindcă nu e loc.
E decis! Lui Răzvan Munteanu îi plac carourile, pentru că și data trecută când l-am surprins la o plimbare eterică prin Dorobanți soțul Deliei purta o jachetă pufoasă cu carouri. În schimb, Delia și-a schimbat decisiv direcția vestimentară. Nu mai poartă haina eclectică stil covor persan, ci o geacă obișnuită, în nuanțe de gri albăstrui și căptușeală turcoaz Exact ca la concerte, Delia apare dintr-un nor de fum, dar nu de la efecte speciale, ci de la vaping.
Delia și soțul ei (care se ocupă și de tot ce înseamnă business și concertele Deliei) continuă parada căciulilor interesante. Au dispărut însă cornițele de pe capul ei (vezi aici), și a intervenit o căciulă normală, gri care îi venea chiar bine.

În timp ce Răzvan mănâncă pofticios dintr-un pachețel și își bea cafeaua, Delia e mai atentă cu caloriile și își face conștiincioasă pașii regulamentari, cu ochii ei albaștri ascunși în spatele unor ochelari de soare super sportivi. Probabil s-a inspirat de la Olimpiada de Iarnă de la Milano-Cortina. Doar părul îi iese din vestimentație, un blond închis ce pare să dea greutate șuvițelor artistei. Obrajii îmbujorați de la temperaturile scăzute nu sugerează deloc că Delia a împlinit 44 de ani săptămâna trecută.
Răzvan Munteanu are din nou un rucsac la el, dar nu pare nici de data asta să aibă funcția de bază, că e cam ușurel. Poate au căciuli de rezervă în el? Am glumit, nu se cade să ne băgăm nasul în rucsacul omului.

Dacă e să ne uităm la cât de bine s-au echipat, ai impresia că perechea urmează să plece într-un trek cum vedem pe Youtube, gen ”Pe jos din București până în Teheran, șase luni silent hiking. Și vaping”. Chiar așa, poate se pregătesc să-și ia un an sabatic și să facă un mega circuit. Nici n-ar fi o idee rea. Se spune că mersul pe jos face piciorul frumos, iar o artistă nu trebuie să neglijeze nicio oportunitate de înfrumusețare.
CITEȘTE ȘI: Delia lovește din nou, doar că, de data asta, alături de soț! Uite-i cum se ”pisicesc”!
ACCESEAZĂ ȘI: Delia și soțul nu se mai pot opri din cumpărat! L-a tras de mânecă, iar el nu a mai avut încotro
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.