Împăcare sau mai băgăm o fisă? Leo de la Kuweit e din nou cu Adriana, fata lui Dan Bursuc, impresarul maneliștilor vedete.Se pare că s-au mai calmat apele în familia lor. Leo de la Kuweit și tata socru au decis probabil să îngroape securea războiului de dragul Adrianei. Fiica lui Dan Bursuc, care în trecut a îndurat destul de multe din cauza bărbaților din viața ei, a fost văzută din nou cu manelistul Leo de la Kuweit. Să fie efectul piesei ”Cum te eu”, sau faptul că Leo a început să semene cu Combo, personajul din Breaking Bad, care purta doar haine albe? CANCAN.RO are toate detaliile, dar și imaginile care îi dau de gol!
Când dragostea e mare, nimeni nu poate să ne separe! Acesta pare să fie și motto-ul lui Leo de la Kuweit și Adriana, fiica lui Dan Bursuc. După o perioadă tumultoasă din viața lor, ba în care a intervenit fosta soție a lui Leo, ba în care a intervenit tata socru și l-a băgat în stabor, dar iată că cei doi au trecut peste toate impedimentele, iar lucrurile s-au așezat. Iată cum i-am surprins!
CANCAN.RO i-a întâlnit pe cei doi la o sesiune casual de shopping într-un celebru mall din Capitală. Cu toate că anul trecut Leo se împăcase cu Cristina, cea care i-a dăruit și un copil, iată că viața are multe meandre și Leo s-a întors la cea despre care spunea că o iubește sincer: Adriana lui Dan Bursuc. Din imaginile pe care le-am surprins cu ei, cuplul își trăiește iubirea discret și sincer.

I-am surprins pe cei doi într-un magazin cu haine atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Oameni deștepți- împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: Se consultă și nici nu se plictisesc cât timp celălalt probează haine. Și, apopo de haine, nu putem trece cu vederea contrastul ținutelor lor. Bursucița a ales un outfit all-black, fără pic de culoare. În contrast cu ea, Leo de la Kuweit poartă o ținută formată dintr-un tricou și pantaloni albi, peste care a aruncat o geacă bomber multicoloră. Totul a fost completat de șapca statement deja pentru el, la fel de colorată.
Da, piesa care ne-a dat și pe noi pe spate sunt șosețelele de mătase negre pe care le-a purtat manelistul. Sau poate că a ales să se încalțe așa doar pentru a proba mai ușor perechile de încălțări. Leo pare cam ostenit, mai ales că în ultimul timp programul haotic (și de masă, și de somn) și-a pus amprenta asupra lui. Adriana e însă vioaie, îi alege și iubitului ei niște ținute. Fire generoasă, lucru care de multe ori a băgat-o în bucluc, dacă e să ne amintim de problemele cu fostul ei prieten, care ar fi șantajat-o să fure bijuterii și bani din casa tatălui ei. Să sperăm că aceste probleme au încetat definitiv și relația lor va fi una de durată de data asta, pentru liniștea lui tata socru, mai ales.

Se pare însă că Leo de la Kuweit a renunțat la Breaking Bad și a făcut pace cu Dan Bursuc, căruia se zvonea că i-ar fi dator niște sume destul de mari de bani. Sume pe care tata socrul le-ar fi scos din buzunar ca să-l scape pe Leonard Gaftone de niște oameni la care avea acele datorii. În schimb, trebuia să presteze niște manele în folosul comunității de fani, sub atenta îndrumare a socrului său. Dar când lui Leo a început să aibă absențe și aici, era firesc ca Dan Bursuc să se enerveze, ceea ce nu-i stă bine, el fiind ditamai impresarul. Cele rele să se spele și să ne focusăm doar pe cele bune și prezente!
ACCESEAZĂ ȘI: Dan Bursuc i-a copt-o fostului ginere! L-a lăsat fără 200.000 de € şi a venit nota de plată pentru Leo de la Kuweit!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.