Dezvăluiri șocante despre bătăile pe care le aplica Gheorghe Dincă cunoscuților: ”Prin asta își exercita el dominația”

Dezvăluiri șocante despre bătăile pe care le aplica Gheorghe Dincă cunoscuților: ”Prin asta își exercita el dominația”

Cei care îl cunosc pe Gheorghe Dincă au prins curaj și au început să scoată la iveală detalii despre comportamentul lui agresiv. Așa s-a aflat acum că monstrul din Caracal își făcuse un obicei din a-și bate vecinii.

Criminalul care a îngrozit România, Gheorghe Dincă pare că îi ia în derâdere pe anchetatori, și nu doar prin faptul că și-a schimbat de mai multe ori datele cu privire la locul în care ar fi aruncat rămășițele umane ale celor două adolescente, dar și prin faptul că în timpul perchezițiilor, în loc să colaboreze, el îi ironizează pe procurori, spunându-le: ”Ah, ce frumos că-mi faceți curat, că tot vreau să-mi vând casa”. 

În tot acest timp, oamenii care îl cunosc au prins curaj și au început să vorbească despre comportamentul lui.

Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal se pare că avea un comportament ciudat și față de vecinii săi, pe care nu doar o dată i-ar fi terorizat. Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop a făcut dezvăluiri șocante despre criminalul din Caracal.

“A bătut multe persoane din jurul lui oamenii care lucrau în curte, oamenii pe care îi trimitea să îi facă anumite servicii. Se pare că aceştia, din când în când, luau câte o bătaie, aşa, zdravănă. Şi prin asta îşi exercita el dominaţia asupra lor”, susține Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu.

Nu de puține ori s-a vorbit, în cele două săptămâni de la dispariția Alexandrei Măceșanu, că oamenii se fereau de Gheorghe Dincă și considerau că acesta are un comportament bizar uneori, privește în gol, stă pe gânduri și pare rupt de realitate.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!