Doi polițiști din Bihor, răniți după ce mașina pe care o urmăreau a lovit autospeciala în care se aflau

Știri
Doi polițiști din Bihor, răniți după ce mașina pe care o urmăreau a lovit autospeciala în care se aflau
Sursa foto: Facebook Infotrafic Bihor / George Caba

Doi polițiști din Bihor au fost răniți ușor, în noaptea de marți spre miercuri, după ce mașina pe care o urmăreau a lovit autospeciala în care se aflau.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Bihor, o patrulă formată din polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Salonta a depistat în Salonta un tânăr de 23 de ani, din localitatea bihoreană Talpoș, în timp ce conducea un autoturism. Polițiștii salontani au încercat să oprească autoturismul, însă șoferul nu a oprit și și-a continuat deplasarea pe D.N. 79, înspre Cefa.

Pentru oprirea acestuia în trafic, polițiștii salontani au solicitat sprijinul polițiștilor Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa, care s-au deplasat pe DN 79, în localitatea Inand, unde au făcut un microfiltru. La vederea filtrului, șoferul a întors autoturismul înspre Salonta și, în afara localității Inand, pentru a evita autospeciala Poliției, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a făcut un viraj înspre stânga, intrând în coliziune frontală cu autospeciala de poliție.

„La Unitatea de Primire a Urgenţelor au fost doi pacienţi. Unul, de 42 ani, care avea traumatism cranio cerebral uşor şi contuzie toracică şi unul de 28 ani, contuzie antebraţ stâng şi genunchi drept”, a declarat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr Alexandru Mateoc, potrivit ebihoreanul.ro.

De asemenea, autospeciala de poliție a suferit diverse avarii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!