După o relație care a durat aproximativ 4 ani, Doina Teodrou dă cărțile pe față și se destăinuie. Actrița a avut o relație cu Cătălin Scărlătescu și au fost, poate, unul dintre cele mai cunoscute și neașteptate cupluri din showbiz-ul românesc. Diferența de vârstă dintre cei doi nu a contat și au ajuns să se iubească în vazul lumii, nepăsându-le de comentariile gurilor rele.
După despărțire, Doina Teodoru în sfârșit a vorbit despre viața ei amoroasă. Aceasta nu a mai făcut nicio declarație publică despre situația ei sentimentală, iar acum a ales să vorbească și să dea cărțile pe față.
Ieșită dintr-o relație de lungă durată, Doina Teodoru a răspuns întrebărilor oamenilor care o urmăresc și apreciază. Curiozitatea fanilor este, binețeles, despre postura amoroasă în care actrița s-ar afla în acest moment: singură sau într-o relație?
Dezvăluirile sale multe așteptate i-a luat prin surprindere pe fani. După atât timp petrecut împreună cu fostul iubit, Doina a declarat că în acest moment că atenția sa nu este îndreptată asupra unei noi relații și că nu intenționează să se îndrăgostească prea curând. Totuși, ceva îi acaparează toată atenția actriței, iar aici nu este vorba despre un bărbat.

Doina participă în proiecte care îi ocupă tot timpul, ținând-o mereu în priză, fără să aibă timp să se plictisească. În acest moment, actrița se bazează pe voia sorții și nu își bate prea tare capul cu căutarea și, repectiv, găsirea unui potențial iubit: „Dacă o să apară cineva bine, dacă nu, la fel de bine”, a delcarat aceasta pentru click.ro.
Cu toate acestea, Doina are o singură pretenție: viitorul partener trebuie să fie rațional, cu scopuri bine stabilite: „Mi-aș dori foarte mult un bărbat stabil emoțional și psihic, care are direcție în viață și știe ce vrea și pe care să îl admir!”, a mai spus artista.
Viața ei e plină de surprize frumoase pe plan profesional. În acest moment întreaga sa concentrare se proiectează în piesa de teatru „6 inimi, 3 greșeli”, acolo unde Doina ocupă un rol important – o femeie care „distruge tot”, așa cum a descris actrița personajul.
„Mergeți la spectacol și vedeți! Merită! Cred că toate femeile o să își dorească să fie în locul personajului pe care îl joc, măcar o dată-n viață!”, i-a îndemnat vedeta pe fani.
Vezi și: