Doliu în Familia Regală! Regele Charles a pierdut o persoană apropiată: „Ultima reprezentantă a unei generații aparte”

Doliu în Familia Regală! Regele Charles a pierdut o persoană apropiată: „Ultima reprezentantă a unei generații aparte”
Foto: Shutterstock

Este doliu în Familia Regală! Una dintre ultimele persoane care au făcut parte din cercul apropiat al Reginei Elisabeta a II-a s-a stins din viață. Este vorba despre Lady Pamela Hicks, care s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani. Regele Charles al III-lea și-a exprimat regretul pentru moartea acesteia.

Lady Pamela Hicks s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani. Aceasta a făcut parte din celebra familie Mountbatten, tatăl său, Lord Louis Mountbatten, fiind ultimul vicerege al Indiei și unul dintre cei mai influenți membri ai aristocrației britanice. Lady Pamela Hicks a fost una dintre domnișoarele de onoare la nunta dintre Prințesa Elisabeta și Prințul Philip. De asemenea, ulterior aceasta a devenit domnișoară de onoare a regine și a însoțit-o în numeroase călătorii oficiale.

Lady Pamela Hicks s-a stins din viață

Lady Pamela Hicks, una dintre ultimele persoane care au făcut parte din cercul apropiat al Reginei Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 97 de ani. Anunțul trist al decesului a fost făcut public chiar de către fiica acesteia, prin intermediul unui mesaj emoționant publicat în mediul online.

„Mama mea a fost o persoană iubită și respectată, dar și ultima reprezentantă a unei generații aparte. Deși nu există o tragedie în moartea unei femei de 97 de ani care a avut o viață lungă și împlinită, știu că durerea va fi inevitabilă”, a transmis India Hicks.

Lady Pamela Hicks a fost cunoscută pentru legătura strânsă pe care a avut-o cu monarhia britanică. Vreme de mai bine de un secol a stat lângă reprezentanții Casei Regale și a participat la unele dintre cele mai importante momente din viața Familiei Regale.

Regele Charles al III-lea și-a exprimat regretul în urma trecerii în neființă a Pamelei Hicks. Palatul Buckingham a transmis un mesaj de condoleanțe.

„Majestatea Sa a fost profund întristată să afle despre moartea lui Lady Pamela Hicks, tristețe însoțită însă de cele mai frumoase amintiri și de recunoștința pentru viața sa îndelungată și pentru loialitatea cu care a servit-o pe Regina Elisabeta a II-a”, a fost mesajul transmis în numele Regelui Charles.

CITEȘTE ȘI:

Regele Charles și-a luat rămas-bun de la misteriosul său bodyguard după ani de serviciu. Cine este „Jag”, omul care l-a protejat la cele mai importante evenimente regale

Toată lumea vorbește despre acest cuplu din familia regală. Detaliul care a stârnit zvonurile despre o logodnă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi