Acasă » Showbiz » Showbiz internațional » Doliu în lumea muzicii! Rapperul Poorstacy a murit la doar 26 de ani: a fost găsit în stare gravă, la hotel

Doliu în lumea muzicii! Rapperul Poorstacy a murit la doar 26 de ani: a fost găsit în stare gravă, la hotel

De: Andreea Stăncescu 02/12/2025 | 16:09
Doliu în lumea muzicii! Rapperul Poorstacy a murit la doar 26 de ani: a fost găsit în stare gravă, la hotel
Poorstacy a murit la 26 de ani / Sursa foto: Instagram

Rapperul Poorstacy a murit la doar 26 de ani într-un hotel din Florida, unde a petrecut mai multe zile. El a fost transportat de urgență la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru el și a fost constatat decesul.

Moartea artistului, pe numele real Carlito Milfort, a adus multă durere pentru familie și fanii acestuia. Potrivit unui angajat al unui hotel din Boca Raton, Poorstacy a fost transportat de urgență la spital sâmbătă dimineață, în urma unei „urgențe medicale” în cameră. Artistul era cazat acolo de aproximativ zece zile, împreună cu o femeie și un copil mic, iar autoritățile au confirmat că nimeni altcineva nu a fost rănit.

Deocamdată, cauza exactă a morții nu a fost dezvăluită. Totuși, mulți dintre fanii lui au lăsat comentarii la cea mai recentă postare de pe Instagram, exprimându-și suspiciunea că ar fi putut fi vorba despre o sinucidere.

Originar din Palm Beach, Poorstacy era considerat un artist în plină ascensiune, cunoscut pentru îmbinarea stilurilor emo-rap, punk rock și punk rap. Printre realizările sale importante se numără apariția pe coloana sonoră a filmului „Bill & Ted Face the Music”, care a primit o nominalizare la Premiile Grammy, dar și colaborările cu Travis Barker.

Poorstacy și Travis Barker au lucrat împreună la trei piese, cea mai cunoscută fiind „Choose Life”.

Sursa foto: Instagram

Mesaje dureroase din partea fanilor

Rapperul nu era o persoană activă pe rețelele de socializare, iar ultima postare a fost în urmă cu trei luni. Cu toate că decesul a avut loc sâmbătă, anunțul a fost făcut câteva zile mai târziu. Fanii lui Poorstacy au publicat comentarii dureroase, trasnmițând o urmă de speranță.

„Omule, ce naiba m-ai ajutat să trec prin niște vremuri întunecate pe vremuri… Odihnește-te în pace, frate. Sper să găsești o rezolvare oriunde te-ai afla”, a scris un fan.

„Muzica ta mi-a ținut companie în timp ce luptam cu o dependență puternică la începutul anilor 2020, îmi pare rău să te văd plecând, omule, dar voi fi mereu recunoscător pentru muzica ta”, a adăugat altul.

CITEȘTE ȘI: Florina, tânăra de 21 de ani găsită fără suflare în casă, și-a presimțit moartea. Ce a postat înainte de tragedie

A murit Roxana Moise, fosta concurentă de la Exatlon. Trei copii au rămas acum orfani de mamă

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×