Explozie urmată de incendiu la fabrica de lemn Kronospan din Brașov. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție după ce flăcările au mistuit o hală de aproximativ 300 de metri pătrați.
UPDATE: 9:30 – În timp ce pompierii ISU interveneau pentru stingerea incendiului s-a produs a doua explozie.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 22 iulie, la fabrica de lemn Kronospan din Brașov, cartierul Stupini. Aproximativ 300 de metri pătrați dintr-o hală au fost afectați de flăcările izbucnite în urma exploziei unui transportator de rumeguș. Pentru stingerea flăcărilor autoritățile au activat planul roșu de intervenție la nivelul județului Brașov.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fincendiu.jpg)
Două explozii puternice la o fabrică de lemn din Brașov/ sursă foto: captură video Facebook
Două explozii puternice la o fabrică de lemn din Brașov
La locul exploziei au ajuns 6 autospeciale de stingere, o atospecială CBRN, două autospeciale pentru salvare de la înălțime, două echipaje SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
„Pentru gestionarea situației, dispozitivul de intervenție al ISU Brașov a fost suplimentat cu 2 autospeciale de stingere și autospeciala de transport roboți. Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, se vor deplasa în sprijin și 2 autospeciale de stingere de la ISU Covasna.
Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, iar în aceste momente echipajele de intervenție acționează pentru localizarea acestuia. Planul roșu de intervenție a fost dezactivat.
La locul evenimentului au fost alocate 6 autospeciale de stingere, 1 autospecială CBRN, 2 autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime, 2 echipaje de prim ajutor SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean”, a precizat ISU Brașov.
Știre în curs de actualizare…
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR