După Florin Ristei, Mircea Badea îl face praf și pe Smiley: „Ce e? Cântăreț? Cu vocea aia?”

După Florin Ristei, Mircea Badea îl face praf și pe Smiley: „Ce e? Cântăreț? Cu vocea aia?”

Mircea Badea revine în atenția publicului cu o nouă serie de critici și ironii la adresa lui Smiley. După ce l-a făcut „analfabet” pe Florin Ristei, de data aceasta, soțul Ginei Pistol este luat peste picior din cauza concertelor pe care urmează să le susțină în țară. Una dintre opriri este al Cernavodă, motiv pentru care prezentatorul de la Antena 3 nu s-a putut abține și și-a exprimat nemulțumirea legată de risipa de energie. 

Într-un videoclip de promovarea al viitoarelor sale concerte, Smiley enumeră orașele în care fanii îl pot vedea în spectacole. Printre acestea se numără și Cernavodă, orașul care se află în acest moment în plină criză energetică.

Mircea Badea: „Ce e? Cântăreț? Cu vocea aia?”

Deși se poate spune că soțul Ginei Pistol este prins la mijloc și nu ar avea nicio vină că autoritățile locale din Cernavodă organizează astfel de evenimente într-un astfel de moment, Mircea Badea a profitat de ocazie și și-a manifestat, din nou, antipatia față de artist.

MIRCEA BADEA: „Hai acum să vă arăt ceva amuzant. Este un cetățean care se numește Smiley. Sau ceva de genul. Că nimeni nu se mai numește cum se numește acum. Se numește Smiley. Smiley. Ce e? Cântăreț? Cu vocea aia? E cântăreț? Da? Pe bune? Bun. Înțeleg că e băiat bun ăsta, Smiley ăsta. Și pe sistemul, da, tu cu ce te ocupi în viață? Sunt băiat bun. Corect.  Așa. Deci e artist. Cred că e artist. Fii atent ce ne spune nouă artistul Smiley. Hai să vedem. Ia zi, tată.”

SMILEY: „Săptămâna asta călătorim aproape în toată țara. Miercuri, pe 5 august, ne vedem la The Artist Awards la Nibiru.

Joi, pe 6, ne vedem la Antol pe Main Stage. Pe 7, adică vineri, ne vedem la Borsec. Sâmbătă, adică pe 8, ne vedem la AER, la Cernavod.

Iar duminică, pe 9, ne vedem la Center Stage la Nibiru. Am plecat!”.

În acest context, Mircea Badea nu ezită să ironizeze această situație. În timp ce populației din întreaga țară i se cere constant să stingă becurile și să reducă consumul de energie electrică, paradoxal, autoritățile din Cernavodă au aprobat în continuare bugete uriașe și risipă de curent pentru spectacolele și concertele din oraș.

Ați inteles? Am plecat! Băi, deci ăștia reduc ei… Intensitatea iluminatului, că sunt responsabili, tu îți dai seama câte concerteală sau ce sunt astea. Oricum, muzică nu i-aș putea spune, că nu e muzică, dar harnela asta, îți dai seama câtă beculeală e la harnelile astea de la enumerat în fiecare zi? Bă, inclusiv la Cernavodă!

Bă, nu era criza, nu era fix la Cernavodă? Aia adică, știi că… Hei, hei, hei, și mergem la Cernavodă? Păi dar nu era nenorocire?Să fim responsabili, zisă rău. Uite-ne, pe bune? Deci e o harneală. E o harneală.”, a mai spus Mircea Badea.

sursă video: Antena3

NU RATA: Motivul pentru care Mircea Badea nu îl consideră pe Florin Ristei coleg. A spus adevărul: „Eu am altă treabă”

Puțin îi pasă de Mircea Badea! Ce gest a făcut Florin Ristei, după ce a fost jignit de propriul coleg

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.
Comentarii 1
  • Ion Gheorghe

    Aha! Deci, e mai cunoscut drept soțul Ginei Pistol. Deci, are dreptate Mircea Badea, că nu se știe ce cântă.
    În plus, aveți la greșeli de scriere în limba română, de parcă v-a luat cineva de la colțul străzii și v-a pus să scrieți pe colțul mesei.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi