Acasă » Știri » Știri interne » E alertă în Braşov! După urşi, o turmă de mistreţi a băgat spaima în locuitori. Oamenii au sunat la 112

E alertă în Braşov! După urşi, o turmă de mistreţi a băgat spaima în locuitori. Oamenii au sunat la 112

De: Cancan 13/02/2018 | 09:55
E alertă în Braşov! După urşi, o turmă de mistreţi a băgat spaima în locuitori. Oamenii au sunat la 112

O turmă de mistreţi a băgat spaima, luni seară (12 februarie), în locuitorii din Braşov. Înspăimântaţi, oamenii au sunat la numărul de urgenţă 112, iar jandarmii au fost trimişi la faţa locului. 

După ce urşii au devenit deja o obişnuiţă pentru ei, locuitorii din cartierul Răcădău trebuie să se obişnuiască acum şi cu mistreţii. O turmă din care făceau parte cel puţin 10 mistreţi pe străzile Molidului şi Dobrogeanu Gherea, potrivit adevarul.ro. Oamenii s-au speriat şi au apelat numărul de urgenţă 112.

„În urma unui apel pe numărul unic de urgenţă 112 prin care a fost anunţată prezenţa unei turme de mistreţi în zona străzilor Dobrogeanu Gherea şi Molidului din municipiul Braşov, jandarmii braşoveni au fost nevoiţi să intervină pentru „restabilirea” climatului de normalitate în ceea ce priveşte ordinea publică. Au fost de asemenea înştiinţate şi instituţiile abilitate, pentru a acţiona potrivit competenţelor.Mistreţii au fost îndepărtaţi spre pădure. Informăm pe această cale cetăţenii şi nu numai, chiar şi turiştii aflaţi în tranzit că este de dorit să se evite confruntarea directă cu astfel de animale şi cu atât mai mult să se evite hrănirea tuturor animalelor sălbatice“, se arată într-un comunicat de presă al Jardameriei Braşov.



 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video