E caz unic în România! Elena a murit la Spitalul CF2 din București și a înviat la Universitar

E caz unic în România! Elena a murit la Spitalul CF2 din București și a înviat la Universitar
Caz unic în România! Elena a murit la Spitalul CF2

Poveste de viață uluitoare petrecută la Spitalul CF2 din București și încheiată la Spitalul Universitar. Dar între aceste două puncte de reper se află drama unei femei care nu va uita niciodată prin ce a trecut la vremea respectivă. 

În vara anului 2016, Elena Manea fusese diagnosticată cu neoplasm de col uterin, gradul unu, complet vindecabil. Numai că, așa cum povestește Elena Manea în republica.ro, evenimentele au luat o turnură care putea deveni tragică, chiar dacă, inițial, existau perspective optimiste.

”Aveam încredere deplină în medicul ginecolog de la CF2 și în chirurgul oncolog care a venit special pentru operația mea la același spital. Eram convinsă că sunt pe mâini bune, știam ce presupune această intervenție. 2-3 zile de spitalizare, apoi refacere acasă, ca după o cezariană”.

Coșmarul s-a declanșat din cauza unei… transfuzii greșite. Pare imposibil, la o primă vedere, numai că neglijența unor cadre medicale putea să transforme totul într-o tragedie.

”Văd lume care se agită în jurul meu, aud strigăte: „Fetelor! Fetelor! Pacienta cu AB4!” Urlu din răsputeri: „Am zero, nu AB4!!!”

”Medicii refac analizele și intră în panică”

Și totul se precipită:

”Medicii de la ATI care m-au auzit urlând cel mai probabil nu mă bagă, inițial, în seamă. Îmi curge prin vene o pungă întreagă de sânge greșit. Ulterior, se dovedește că am dreptate, refac analizele și intră în panică. Ascund greșeala de chirurgi și mă lasă să intru din nou în operție, procedură total contraindicată în cazul meu”.

”Sunt legată de pat, se țipă la mine”

Amintirile sunt dureroase:

”Tot ce îmi amintesc din CF2, în timpul acestor operații, intervenții disperate, ca pe front, este că sunt legată de pat, se țipă la mine, sau în jurul meu, sunt împunsă cu tuburi și complet neajutorată. Aș vrea să știu ce mi se întâmplă”.

Abia după trei zile, Elena Manea a fost mutată de la Spitalul CF2 la Spitalul Universitar, iar acolo, după cum scrie chiar ea, a revenit la viață. (Textul integral AICI)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!