O după-amiază obișnuită s-a transformat într-un coșmar fără margini pentru Tatiana, femeia de 44 de ani care și-a pierdut viața într-un mod cumplit, chiar în timp ce aștepta pe cineva pe o bancă, în Tulcea. Nimic nu anunța tragedia care urma să se producă în doar câteva secunde. Un șofer a pierdut controlul mașinii, iar impactul a fost devastator.
Martorii spun că totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Tatiana nu locuia în zona respectivă, ci venise doar pentru o întâlnire. A auzit zgomotul puternic al motorului și scrâșnetul roților pe asfalt, însă nu a mai avut timp să reacționeze. Autoturismul a urcat pe trotuar și a izbit în plin banca pe care femeia stătea.
Scenele care au urmat au fost dramatice. Oamenii aflați în apropiere au alergat imediat spre victimă și au încercat disperat să ridice mașina pentru a o scoate de dedesubt. În scurt timp au ajuns și echipajele de intervenție, care au început lupta pentru viața femeii.
„Au început manevrele de resuscitare şi de stabilizare a acesteia. A fost un echipaj SAJ, a fost un echipaj SMURD, dar, în ciuda tuturor eforturilor, pacienta a fost declarată decedată”, a declarat Vavilia Munteanu, asistent șef SAJ Tulcea.

Primele informații din anchetă arată că tragedia ar fi pornit de la o greșeală pe care mulți șoferi o fac în trafic. Bărbatul de 58 de ani circula la o distanță prea mică față de autoturismul din față. În momentul în care acesta a frânat, șoferul a încercat să evite impactul, a tras violent de volan și a ajuns direct pe trotuar, fără să mai poată controla direcția mașinii.
„A intrat unul cu maşina. Şi e un om sub maşină”, a povestit unul dintre martorii care au asistat îngroziți la accident.
Forța impactului a fost atât de mare încât autoturismul a rupt gardul unui imobil și a doborât un copac înainte de a ajunge la banca pe care se afla Tatiana.
„Şi noi am rămas şocaţi, pentru că maşina care a produs accidentul a rupt un gard, a rupt un copac şi abia după a ajuns la banca respectivă”, a declarat Nicolae Sicinschi, medic SAJ Tulcea.
Și șoferul a fost profund afectat după accident. Potrivit martorilor, acesta nu ar fi avut puterea nici măcar să privească spre locul unde se afla victima și a fost preluat ulterior de polițiști și transportat la spital.
„Avea viteză şi a luat-o… ori i s-a făcut rău, că imediat a venit poliţia şi l-a luat la spital”, spune un martor.
Un pilot de raliuri a explicat că tragedia putea fi evitată dacă distanța regulamentară dintre autoturisme era respectată și dacă șoferul anticipa manevra celui din față.
„Maşina din faţă a frânat, şoferul şi-a dat seama că-l va lovi şi atunci reacţia pe care a avut-o a fost de evitare, dar fără să anticipeze ce urmează să se întâmple. Dacă era atent, cu siguranţă ar fi putut evita”, a declarat Alex Filip, pilot de raliu.
Rareș, un tânăr din Târgu-Jiu, a murit într-un accident rutier cumplit. Avea doar 16 ani