El este Alexandru, tânărul motociclist ce a murit în accidentul din Beiuș. Două autoturisme și o motocicletă, implicate în impact

El este Alexandru, tânărul motociclist ce a murit în accidentul din Beiuș. Două autoturisme și o motocicletă, implicate în impact
El este Alexandru, tânărul motociclist ce a murit în accidentul din Beiuș /Foto: Social media

Sfârșit tragic pentru Alexandru, un tânăr motociclist în vârstă de 29 de ani. Acesta și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și o motocicletă. Din păcate, pentru Alexandru impactul a fost fatal și pentru el nu s-a mai putut face nimic. Decesul a fost pronunțat la fața locului.

Un accident grav s-a produs duminică seara, 14 iunie, în jurul orei 20:46, pe strada 1 Decembrie din municipiul Beiuș, județul Bihor. Primele verificări efectuate de polițiști la fața locului au arătat că în accident au fost implicate două mașini și o motocicletă. În urma celor întâmplate, motociclistul ar fi suferit răni extrem de grave.

El este Alexandru, tânărul motociclist ce a murit în accidentul din Beiuș

Alarma a fost dată imediat, iar la fața locului s-au deplasat echipele de salvare și oamenii legii. În ciuda eforturilor medicilor, pentru Alexandru nu s-a mai putut face nimic. Tânărul de 29 de ani a suferit răni extrem de grave, iar decesul a fost declarat la fața locului.

Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi fost lovit de o șoferiță de 21 de ani, care nu i-ar fi acordat prioritate într-o intersecție. Din primele cercetări făcute de polițiștii Biroului Rutier Beiuș la fața locului, a reieșit că o tânără de 21 de ani, din municipiu, conducea un autoturism pe strada Republicii, înspre strada 1 Decembrie 1918.

Ajunsă la intersecția dirijată cu strada 1 Decembrie 1918, aceasta „nu ar fi acordat prioritate de trecere” unei motociclete care circula pe strada 1 Decembrie 1918, către Budureasa, condusă de un bărbat de 29 de ani, din Ștei. În urma impactului, autoturismul condus de tânăra de 21 de ani a ricoșat într-o altă mașină, care circula pe strada Republicii și era condusă de o femeie de 44 de ani, din Beiuș.

Cele două șoferițe implicate în accident au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele arătând că niciuna nu se afla sub influența alcoolului. În acest caz, polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

 

CITEȘTE ȘI:

Tragedie în Cheile Turzii, pe traseul Via Ferrata! Un tânăr de doar 22 de ani a murit după ce a căzut de pe o stâncă

El este Florin, adolescentul de 15 ani care a murit în urma unui accident cu trotineta electrică: „Drum lin către îngeri, copil drag!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Click.ro
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
Gandul.ro
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!