Elena Udrea, mesaj subliminal? Ce scria pe tricoul pe care l-a purtat în ziua în care a fost prinsă de Poliţie

Elena Udrea, mesaj subliminal? Ce scria pe tricoul pe care l-a purtat în ziua în care a fost prinsă de Poliţie
Elena Udrea. Sursă foto: Captură video

În urmă cu o zi, Elena Udrea a fost condamnată la închisoare cu executare, mai cu seamă șase ani în dosarul ”Gala Bute”. Decizia nu mai poate fi contestată. Aceasta a fost prinsă de autoritățile din Bulgaria. A transmis un mesaj subliminal? Ce scria pe tricoul pe care l-a purtat în ziua în care a fost prinsă de Poliţie.

Elena Udrea a fost prinsă, în urmă cu o zi, de autoritățile din Bulgaria, în zona Kulata, la frontiera cu Grecia. La două ore și 20 de minute după ce a fost emis mandatul de arestare pe numele ei, aceasta a fost reținută de oamenii legii. Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul ”Gala Bute”.

„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, precizează un comunicat al MAI.

Vezi și ELENA UDREA, CONDAMNATĂ LA 6 ANI DE ÎNCHISOARE ÎN DOSARUL ”GALA BUTE”. DECIZIA MAGISTRAȚILOR ESTE DEFINITIVĂ

Poliția de Frontieră confirma faptul că Elena Udrea a ieșit din țară, dar precizează că a făcut-o legal, întrucât nu era vizată de nicio măsură care să interzică acest lucru în momentul în care a făcut-o.

Elena Udrea, mesaj subliminal? Ce scria pe tricoul pe care l-a purtat în ziua în care a fost prinsă de Poliţie

Elena Udrea a fost reținută de polițiști după mai bine de două ore de la momentul semnării mandatului european de arestare. Șoferul (49 de ani) care a condus-o pe aceasta spre granița Bulgariei cu Grecia nu va avea probleme cu legea.

La momentul la care Elena Udrea a fost reținută de oamenii legii, aceasta purta un tricou de culoare albă, putând fi observat și numele brandului, Gucci, scris cu roz.

Elena Udrea

Vezi și ELENA UDREA, DEZVĂLUIRI DESPRE REVOLUȚIA DIN 1989: ”AM ÎNCEPUT SĂ STRIG CĂTRE SOLDAȚI SĂ NU TRAGĂ CU ARMA”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Click.ro
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util