Este cod roșu de incendii în România! Sute de hectare, cuprinse de flăcări în Caraș-Severin

Este cod roșu de incendii în România! Sute de hectare, cuprinse de flăcări în Caraș-Severin
Foto: Facebook

Situație alarmantă în județul Caraș-Severin, unde mai multe incendii de vegetație uscată și fond forestier au afectat, în total, peste 300 de hectare. Flăcările s-au extins în mai multe zone, inclusiv în apropierea unor localități și în areale cu valoare naturală ridicată, ceea ce a impus mobilizarea unor importante forțe de intervenție.

Una dintre cele mai dificile misiuni are loc în zona Băile Herculane – Domogled, în interiorul Parcului Național Domogled – Valea Cernei. Incendiul a afectat aproximativ 25 de hectare de litieră și fond forestier, într-o regiune cu teren accidentat și dificil de traversat de către echipele aflate la sol.

Sute de hectare, cuprinse de flăcări în Caraș-Severin

Pentru limitarea propagării focului au fost trimise în sprijin două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație. Acestea au efectuat numeroase zboruri pentru alimentarea și aruncarea apei asupra zonelor în care flăcările s-au manifestat cu intensitate. În cadrul intervenției au fost realizate peste 90 de lansări de apă.

Operațiunea este îngreunată de configurația terenului și de accesul dificil către focare. La sol au fost mobilizați pompieri din cadrul structurilor din Caraș-Severin, alături de personal silvic de la Ocolul Silvic Băile Herculane. Echipele terestre au acționat pentru identificarea și izolarea focarelor, astfel încât incendiul să nu se extindă către alte suprafețe împădurite.

Probleme serioase au fost înregistrate și în alte localități din județ. La Măru, incendiul a afectat aproximativ 100 de hectare. Pompierii au intervenit pentru localizarea focarului și au creat un perimetru de siguranță în apropierea zonelor locuite, cu scopul de a împiedica apropierea flăcărilor de case.

Un alt incendiu a izbucnit în satul Pârvova, unde au ars aproximativ 60 de hectare de vegetație. În această zonă, intervenția este susținută de pompieri și personal silvic, care încearcă să limiteze suprafața afectată și să împiedice extinderea focului către alte terenuri.

Și în cartierul Secu din Reșița situația a necesitat intervenția pompierilor. Flăcările au cuprins aproximativ 55 de hectare de vegetație uscată și litieră. Incendiul a fost localizat, însă zona continuă să fie supravegheată din cauza riscului de reaprindere. Prezența copacilor doborâți și a materialului vegetal uscat favorizează menținerea unor focare mocnite și îngreunează verificarea întregului perimetru.

Un incendiu de amploare a fost raportat și la Rusca Montană, unde suprafața afectată a ajuns la aproximativ 62 de hectare. În acest caz, intervenția pompierilor s-a încheiat cu lichidarea completă a incendiului. Pentru stingerea focarelor a fost utilizată inclusiv o autospecială destinată intervențiilor în astfel de zone.

Un feribot ce transporta peste 100 de oameni a luat foc. Autoritățile au intervenit de urgență

Un piroman periculos umblă liber prin București. A dat foc în trei locuri în doar câteva ore

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Click.ro
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!