Excepțional »» Simona Halep începe a 50-a săptămână consecutivă în topul mondial WTA!

Autor: Cristian P
Publicat: 15/10/2018 | 07:00
Simona Halep a început astăzi săptămâna cu numărul 50 în fruntea clasamentului WTA. Avantajul cmpatrioatei noastre faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneza Caroline Wozniacki, este mai mare decât săptămâna trecută, fiind acum de 960 de puncte față de 931 cât era săptămâna trecută.

La începutul săptămânii viitoare, Simona Halep va egala prformanța jucătoarei Victoria Azarenka din Belarus, care a stat 51 de săptămâni pe locul I, fiind pe locul 10 în clasamentul longevităţii jucătoarelor numărul  1 mondial.

Sportiva română îşi va păstra poziţia până la finalul anului, când va ajunge la 60 de săptămâni pe locul I.

Celelalte românce din Top 100 WTA au înregistrat următoarele evoluţii în ierarhie: Mihaela Buzărnescu se menţine pe locul 25, cu 1.900 de puncte, Irina Begu a coborât de pe locul 52 pe 53, cu 1.056 de puncte, Ana Bogdan a urcat de pe 78 pe 73, cu 803 puncte, Monica Niculescu a urcat şi ea, de pe 87 pe 82, cu 733 de puncte, iar Sorana Cîrstea a coborât şase poziţii, de pe 80 pe 86, cu 712 de puncte.

În Top 200 WTA, Irina Bara a coborât de pe 140 pe 141, cu 429 de puncte, în timp ce Alexandra Dulgheru se menţine pe locul 143, cu 417 puncte. La dublu, Irina Begu a coborât de pe locul 22 pe 25, cu 2.755 puncte, Mihaela Buzărnescu a urcat de pe locul 28 pe 27, cu 2.555 de puncte. Monica Niculescu a coborât o poziţie, până pe 46, cu 1.684 de puncte, Raluca Olaru a urcat de pe 53 pe 52, cu 1.495 de puncte, Irina Bara a urcat şase poziţii, de pe locul 83 pe 77, cu 1.110 de puncte, iar Sorana Cîrstea a coborât de pe 89 pe 90, cu 921 de puncte.

 

Top 10 WTA:

1 Simona Halep (România) 7.421 de puncte;

2 Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.461;

3 Angelique Kerber (Germania) 5.400;

4 Naomi Osaka (Japonia) 4.740;

5 Karolina Pliskova (Cehia) 4.465;

6 Elina Svitolina (Ucraina) 4.350;

7 Petra Kvitova (Cehia) 4.255;

8 Sloane Stephens (SUA) 4.022;

9 Julia Goerges(Germania) 3.785;

10 Kiki Bertens (Olanda) 3.740.

Citește și...